Select your Top Menu from wp menus

Procurorii au finalizat urmărirea penală în cazul interlopului Ion Druţă

Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a interlopului Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli” de vînzare ilegală a armelor şi muniţiilor.

Urmărirea penală pe acest caz a fost declanşată pe 4 august curent, în baza informaţiei parvenite de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind depistarea, într-o fîșie forestieră din preajma satului Vărzărești, Nisporeni, a unui pistol de model ”TT” și a unui aruncător de grenade de model ”RPG-18” (”MУХА”).

Pe 4 noiembrie 2014, Procuratura Generală, de comun cu SIS şi Inspectoratul Național de Investigații l-au reţinut pe inculpat, care la momentul reținerii, se afla împreună cu un alt interlop Vechiu Ghenadie, alias ”Cliford”, anunțat în căutare națională și internațională pentru organizarea transportării ilegale a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Peste două zile, procurorii i-au înaintat lui Ion Druță învinuirea pentru vînzarea ilegală a armelor şi muniţiilor, ulterior, acesta fiind plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Procuratura Generală a expediat cauza penală pentru examinare în Judecătoria Buiucani. De notat că, pe rol în Curtea de Apel Chișinău se află o altă cauză penală de acuzare a intelopului pe faptul organizării privării ilegale de libertate şi omorul, la finele anului 2000, a trei bărbaţi.

În privinţa celuilalt învinuit, care la fel se află în arest, urmărirea penală continuă într-o procedură separată, cazul fiind instrumentat de Procuratura mun.Chişinău.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/procurorii-au-finalizat-urmarirea-penala-in-cazul-interlopului-ion-druta/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19