Select your Top Menu from wp menus

Mai mult de jumătate dintre elevi au promovat Bacalaureatul

Rata de promovare a examenelor de Bacalaureat în acest an este de 54,14% sau cu 10,14% mai mare decît în anul precedent. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit Maiei Sandu, reformele inițiate de Ministerul Educației asigură o performanță autentică iar rezultatele reprezintă o realizare exclusivă a elevilor.

Sandu a mai menționat că nota medie în anul curent este 5,8, cu 0,2% mai mare decît în 2014. „Nota medie a crescut în acest an pentru majoritatea disciplinelor de Bac. O creștere importantă s-a atestat la notele la matematică, care au fost cu 15% mai mari față de anul trecut. La această etapă avem trei absolvenți care au obținut nota 10 la toate disciplinele”, a precizat Maia Sandu.

În acest an au fost eliminați de la Bacalaureat pentru tentativă de fraudă 59 de candidați, de trei ori mai puțini decît în sesiunea de bază 2014.

Maia Sandu a mai declarat că în general, în ultimii doi ani, am asistat la o schimbare majoră de comportament în rîndul absolvenților de liceu. Această primă victorie are o semnificație deosebită mai ales pentru că a fost obținută într-o societate în care valori precum onestitatea și corectitudinea nu sînt suficient apreciate și promovate. Asumarea unor astfel de valori de către tineri transmite un mesaj clar atît clasei politice, cît și societății în ansamblu.

Potrivit ministrului, o notă de zece obținută prin furt nu te face nici un profesionist bun, nici un om de valoare. Nimeni nu-și dorește un absolvent cu o diplomă cu note mari căruia îi lipsesc integritatea și performanța. Dobîndirea de cunoștințe și valori reprezintă o achiziție pe care nimeni nu o poate contesta sau fura. Vă îndemn, dragi absolvenți, să vă bucurați că ați devenit mai inteligenți, mai virtuoși, mai onorabili.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mai-mult-de-jumatate-dintre-elevi-au-promovat-bacalaureatul/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19