Select your Top Menu from wp menus

Judecatoria Orhei a confirmat rezultatele alegerilor din Jora de Mijloc si a respins contestatia PAS  FOTO

Alegerile pentru funcția de primar la Jora de Mijloc au fost declarate legale de Judecătoria Orhei. În ședința de azi a fost respinsă contestația depusă de PAS, care solicita invalidarea scrutinului pe motiv că Partidul Șor a depășit plafonul legal de cheltuieli.

În cadrul ședinței, reprezentantul PAS a făcut referire la rapoartele de monitorizare ale Promo-LEX,  potrivit cărora plafonul de cheltuieli a fost depășit cu  200 de mii de lei. De partea cealaltă,  reprezentanții Partidului Șor și Marinei Tauber au declarat, printre altele, că unele argumente din  cerere sunt similare cu cele din contestația depusă anterior de candidata PD și care a fost respinsă atât de Judecătoria Orhei cât și de Curtea de Apel, inclusiv pentru că rapoartele Promo-LEX nu pot servi drept probe.

Hotărârea Judecătoriei Orhei poate fi contestată timp de o zi la Curtea de Apel Chișinău. După ședință, reprezentantul PAS Sergiu Litvinenco a declarat că o decizie privind depunerea contestației  va fi luată mai târziu.

Timp de cca 2,5 ore cât a durat ședința, în fața Judecătoriei Orhei au protestat zgomotos cca 200 de susținători ai Partidului Șor din comuna Jora de Mijloc și Orhei, care scandau lozinci contra Maiei Sandu. În fața manifestanților s-au perindat cu discursuri activiștii de partid, inclusiv Marina Tauber, care a întârziat la deschiderea ședinței de judecată și a absentat de la pronunțarea hotărârii.

Asugurarea ordinii publice la manifestare  a necesitat implicarea unui număr considerabil de angajați ai IP Orhei.

  • validare alegeri 1
  • validare alegeri 3
  • validare alegeri 4
  • validare alegeri 5
  • validare alegeri 6
  • validare alegeri 7