Select your Top Menu from wp menus

În  2018, bugetul Orheiului va fi mai mare. Vor crește veniturile, dar cheltuielile vor crește și   mai mult

În anul viitor, bugetul  municipiului Orhei se va apropia de 63 de milioane de lei la capitolul  venituri –  în creştere cu  peste  11 milioane de lei faţă de anul curent (51,8 milioane lei).  Capitolul cheltuieli va fi însă şi mai mare şi va depăşi veniturile preconizate   cu aproape 10 milioane de lei.

Bugetul-2018  cu un astfel de sold negativ  a fost aprobat la sfârşitul saptămânii  trecute, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Municipal Orhei. Potrivit proiectului de decizie, elaborat de Primărie şi votat de consilierii municipali, veniturile vor constitui 62,8 de milioane de lei, iar cheltuielile   peste 72,7 milioane de lei.

 Cele mai mari cheltuieli vor reveni educaţiei   – peste 39,6 milioane (mare parte – transferuri  din Bugetul de Stat) și gospodăriei de locuințe și servicii comunale – peste 18,7 milioane de lei.

Autorităţile planifică să acopere   soldul negativ serios –   de peste 9,9 milioane  de lei –  din contul banilor   Uniunii Europene, care au fost oferiți  în anii precedenți, cu scopul implementării unui proiect de eficientizare  energetică.

De notat că o jumătate din  veniturile municipiului Orhei (36 milioane  de lei)  se vor datora  transferurilor din bugetul de stat. Veniturile proprii  vor fi adunate din diferite taxe locale,  din impozite pe bunuri imobiliare şi impozitul pe venit de la persoanele fizice.

 Se prevede că de la impozitele pe bunurile imobiliare achitate  de persoane fizice şi juridice  în buget vor intra  cu peste 1 milion de lei mai mult faţă de anul curent, ceea ce înseamnă o creştere de peste 80% (2 milioane 494 mii  400 lei față de 1 milion 379 mii  900 lei).   

De asemenea, se proiectează ca  impozitul pe venit de la persoanele fizice să aducă un spor considerabil  în haznaua municipală. În raport  cu bugetul acestui an creșterea constituie 2 milioane de lei, iar suma totală se ridică la 9,5 milioane de lei.

O altă sursă de  creştere a veniturilor bugetului,  pe care  edilii  orheieni il vor avea la dispoziție  în anul 2018,   va proveni din taxele locale. Unele dintre ele  au fost majorate simțitor, iar suma  care va trebui   să vină în buget  de la aceste taxe a fost calculată  la un total  de  9,78 milioane de lei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-2018-bugetul-orheiului-va-fi-mai-mare-vor-creste-veniturile-dar-cheltuielile-vor-creste-si-mai-mult/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19