Select your Top Menu from wp menus

Un panou al „inamicilor presei”, afișat în fața Parlamentului


Un panou al „inamicilor presei” a fost afișat astăzi, 3 mai, în fața Parlamentului în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Presei Independente. Pe panou se regăsesc politicieni care au agresat fizic sau verbal jurnaliști, au îngrădit accesul la informație sau au dat dovadă de intoleranță, transmite IPN.

Partidul Politic Șor, deputații din partea acestui partid, Ilan Șor și Marina Tauber, precum și deputatul PSRM Oleg Savva au ajuns pe panou pentru că au agresat fizic și verbal jurnaliștii. Partidul Politic Șor, alături de Partidul Democrat, și deputatul din partea acestui partid, Vladimir Andronache, au îngrădit accesul la informații. Au dat dovadă de intoleranță față de jurnaliști fostul președinte al Parlamentului, democratul Andrian Candu, și deputații ACUM Maria Ciobanu și Andrei Năstase.

Nadine Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, a declarat că pe parcursul anului trecut au fost mai multe cazuri în care jurnaliștii au fost agresați și fizic și verbal, le-a fost îngrădit accesul la informații de interes public, nu au putut să participe la diferite evenimente de interes public. „Prin acest panou noi ne-am dorit să amintim o dată în plus politicienilor că rolul presei, al jurnaliștilor, este să se documenteze și să informeze despre problemele guvernării, iar rolul guvernanților este să se informeze din presă și să rezolve aceste probleme, nu să se răzbune pe jurnaliști”, a spus Nadine Gogu.

Deputatul Andrei Năstase a declarat că personal „este onorat că, după nouă ani de luptă, linșaj mediatic la adresa sa din partea holdingului controlat de Plahotniuc”, a ajuns să fie criticat „doar pentru faptul că a atenționat o jurnalistă din acel holding  că manipula opinia publică”.  Acesta a spus сă a avut răbdare, are răbdare și în continuare va avea toată răbdarea pentru toți jurnaliștii, „inclusiv pentru cei care nu știu ce înseamnă deontologie, bun simț și, în loc să se ocupe cu informarea corectă a cetățeanului, se ocupă de dezinformarea”.

Președinta Centrului de investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a menționat că profesia de jurnalist este în general frumoasă, îți oferă plăcerea să lucrezi în interesul cetățenilor. Potrivit ei, jurnaliștii de investigație încearcă să scoată la suprafață ceea ce alții încearcă să ascundă, de multe ori cei care sunt subiecții investigațiilor dețin puterea, iar în consecință, atacă jurnaliștii. Cel mai des fac acest lucru persoanele publice. Cornelia Cozonac a mai spus  că deputații care se regăsesc pe panou, atacând jurnaliștii, încalcă legea, iar aceasta este deja o pată pe imaginea lor „și nu poți spune că acest politician este onest și va lucra în interesul cetățeanului”.

Jurnalista Viorica Tătaru a menționat că, făcându-și munca în teren, a simțit de foarte multe ori și agresiune fizică, și verbală. „Cel mai mult agresează presa funcționarii publici, iar asta e o dovadă că instituțiile publice nu-și instruiesc angajații, prin a le spune că presa are voie, poate intra, că presa trebuie să fie liberă”, a spus Viorica Tătaru.

Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor Libertății Presei care încep astăzi, 3 mai, și vor dura pe parcursul întregii luni. Un panou al „inamicilor presei” a fost afișat în fața Parlamentului în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Presei Independente pe 3 mai, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-panou-al-inamicilor-presei-afisat-in-fata-parlamentului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19