Select your Top Menu from wp menus

Detalii despre compania privată care deține aeronava doborîtă de talibani

Elicopterul capturat în Afganistan aparţine unei companii private din Moldova, care oferă servicii aeriene în cadrul misiunilor internaţionale. Întreprinderea Valan International Cargo Charter a fost fondată în 1990, informeaza Noi.md
În prezent, compania are în proprietate patru elicoptere de tip Mi-8 MTV-1 şi, în acelaşi timp, continuă să opereze aeronave închiriate, avînd în total nouă elicoptere în dotare.
Valan International Cargo Charter este specializată în transportul mărfurilor şi a personalului în misiuni internaţionale.
Din 2002, compania a oferit servicii aeriene în cadrul misiunilor internaţionale, în state ca: Afganistan, Irak, efectuînd zboruri sub egida ONU şi alte organizaţii internaţionale.
2002 – Etiopia şi Eritreea
2005 – Congo, Sierra Leone, misiuni în Sahara de Vest
2008-2014 – Afganistan
Din martie 2015 – Sudan
Din aprilie 2015 – Afganistan
Directorul comercial al întreprinderii a declarat anterior că Valan International Cargo Charter este una dintre cele mai experimentate companii de elicoptere care activează în Afganistan.
Piloţii companiei sînt foşti piloţi militari, instruiţi pentru misiuni în zone cu risc sporit.

sursa:  noi.md