Select your Top Menu from wp menus

Veteranii de război îi îndeamnă pe orheieni să nu-l voteze pe Ilan Shor

Veterani din Orhei, membri ai Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI), fac apel către alegătorii orheieni să nu-l voteze pe Ilan Shor la funcţia de primar al oraşului, spunând că acesta nu are nevoie de Primărie, ci vrea să scape de puşcărie.

Valeriu Cerba, membru al Consiliului naţional al UNVRI a declarat, într-o conferinta de presa  la IPN, că veteranii de război din Orhei deţin informaţii despre acte de corupere a alegătorilor comise de echipa lui Ilan Shor şi sunt nedumeriţi de ce organele de drept nu întreprind măsuri. „Ilan Shor a furat Moldova de miliarde. Nu a fost un jaf al băncilor, dar un atac la siguranţa Moldovei. Ei nu doresc un viitor pentru această ţară. Ei doresc doar să ne fure şi să sărăcească ţara. Multe persoane dezamăgite de actuala guvernare cad pradă acestor afacerişti”, a spus Valeriu Cerba.

Veteranul a chemat alegătorii să-şi dea votul în favoarea candidatului care le cunoaşte problemele, şi nu hoţilor care încearcă să le cumpere încrederea. „De la un hoţ banal, Shor speră să devină persoană politică şi să scape de răspundere. El nu poate fi un primar investitor, el poate fi doar un primar infractor”, a adăugat Cerba.

Preşedintele Uniunii Teritoriale Orhei a UNVRI, Andrei Calcea, a spus că deţine dovezi că Ilan Shor a împărţit săpun şi detergenţi invalizilor şi pensionarilor din Orhei, iar Liceul Teoretic rus „M. Lomonosov” a primit din partea echipei de Fotbal „Milsami” (care îi aparţine lui Ilan Shor) un ajutor material de 200 de mii de lei. „Unii dintre noi umblăm cu gurile căscate şi pungile deşarte din urma lui Shor. Mă adresez către veteranii de război să avem minte lucidă şi să votăm corect, să votăm băştinaşii noştri. Nu au ce căuta străinii la cârma oraşului Orhei”, a spus Andrei Calcea.

Victor Andriţchi, veteran de război, a spus că oraşul Orhei a devenit centrul luptelor politice, iar organele de drept nu se implică. „Este greu de imaginat de ce 5 ani lui Ilan nu i-a trebui absolut deloc Orheiul, iar acum vine cu aceste daruri. A promis medicilor de la Centrul perinatal câte un salariu la plecarea în concediu, a dat câte 30 de mii de lei sinistraţilor ale căror apartamente au fost distruse în urma unei explozii. Nu se implică organele de drept şi nici cei de la conducere, îndeamnă că ei sunt în cârdăşie”, a subliniat Victor Andriţchi.

Veteranul a mai spus că mulţi dintre locuitorii oraşului Orhei s-au lăsat minţiţi şi îl simpatizează pe Ilan Shor. El făcut apel către cei 11 candidaţi la funcţia de primar al oraşului să se retragă din competiţia electorală în favoarea unui singur candidat local, pentru a nu dispersa voturile şi, astfel, a-i lăsa mai puţine şanse lui Ilan Shor. În caz contrar, acesta va câştiga alegerile.

sursa: ipn.md