Select your Top Menu from wp menus

Unde este Ilan Șor? La Primărie nu se află şi nici la Bruxelles nu se ştie dacă a plecat

Azi dimineaţă, aproape de ora 10, primarul Ilan Șor nu era de găsit la Primăria Orhei. În orice caz, specialista Serviciului relaţii cu publicul, Valentina Donțu,  a relatat că nu l-a văzut şi că nici nu ştie dacă la primar se desfăşoară audienta din ziua de luni. Solicitată să ofere un răspuns mai exact, angajata Primăriei ne-a redirecționat la Centrul de informaţii, pe motiv că în atribuțiile sale de serviciu nu intră astfel de obligațiuni.

Natalia Negru, din cadrul Centrului de Informaţii, a răspuns că primarul nu este astăzi la Primărie şi că pentru audienţa cetăţenilor nici nu există o zi stabilită. Interlocutoarea nu a putut spune dacă Ilan Șor a plecat în Europa.

Nici purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Șor, Alina Șargu, nu a putut spune dacă acesta  a plecat la Bruxelles. Șargu a promis să îi ntrebe pe avocaţii lui Șor şi să revină cu un răspuns, ceea ce încă nu s-a întâmplat.

Amintim că săptămâna trecută, vicepreşedinta Partidului „Șor„, Marina Tauber,  declara într-o conferinţă de presă că un grup de parlamentari europeni l-au invitat pe omul de afaceri, primarul de Orhei şi liderul partidului „Sor„ la Bruxelles, în perioada 10-13 iulie. Vizita  atârna însă de  permisiunea judecătorilor , pentru că Șor se află sub control judiciar și  are interdicţia de a părăsi țara, după ce a fost condamnat de prima instanță la 7,5 ani de detenție, pentru fraudarea Băncii de Economii. 

Update, 11:10: După publicarea știrii, purătoarea de cuvânt a lui Ilan Șor, Alina Șargu, ne-a comunicat că pe durata zilei va deveni cunoscut dacă instanța a răspuns pozitiv la solicitarea avocaților lui Șor, privind deplasarea la Bruxelles. Solicitată să spună unde se află Ilan Șor, Șargu a declarat că acesta e la Primărie, după care a spus că e  în teritoriu  – la inspectarea drumurilor și altor  obiecte din Orhei. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/unde-este-ilan-sor-la-primarie-nu-se-afla-si-nici-la-bruxelles-nu-se-stie-daca-a-plecat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19