Select your Top Menu from wp menus

Un deținut de la Brănești s-a rătăcit ieri în timp ce efectua lucrări în mina

Un deținut al Penitenciarului Nr. 18 s-a rătăcit ieri în timp ce efectua lucrări în mina de la Brănești.
Acesta a fost gasit abia in aceasta dimineata in jurul orei 10 de către o echipă operativă.
Deținutul a fost găsit la 500-600 metri distanță de ieșirea din mină. Potrivit reprezentanților DIP, acesta ar fi încercat să găsească ieșirea dar nu a reușit. „Bărbatul a fost găsit într-un colț al minei. Nu avea apă și mâncare, dar după ce a fost examinat de medici, s-a constatat că starea sa de sănătate este satisfăcătoare. Acesta se simte bine”
Potrivit Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), deținutul își ispășea pedepsa de cinci ani pentru furt. „Angajații Penitenciarului au observat că deținutul lipsește la ora 16:00. Versiunea de bază este că acesta s-ar fi rătăcit pentru că mina de la Brănești, cu lungimea de cinci km, are o singură cale de acces. Deci, acesta nu putea evada”, a spus șeful Direcţiei Relaţii Publice, Mass-Media şi Secretariat, din cadrul DIP, maiorul de justiție Ana Druța, menționând că bărbatul lucra în mină doar de o zi și nu cunoștea căile de acces. „Deținuții au echipament special și sunt asigurați cu apă”, a adăugat Ana Druța.
sursa:timpul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-detinut-de-la-branesti-s-a-ratacit-ieri-in-timp-ce-efectua-lucrari-in-mina/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19