Select your Top Menu from wp menus

Adevarul:Cine sunt stăpânii băncilor din Republica Moldova

Cele mai importante instituţii bancare din ţara noastră sunt deţinute, în mare parte prin intermediul unor firme offshore sau persoane interpuse, de cunoscuţi afacerişti şi politicieni. Plahotniuc, Ţopa, Ţurcanu, Vrabie, Platon, Voronin sunt câteva nume.

În momentul când iau un credit sau depun în cont o sumă de bani la o bancă, puţini îşi dau seama că astfel contribuie la prosperarea unui grup restrâns de persoane. Mai exact, a unor familii care au ajuns să controleze, direct sau prin intermediari, cele mai importante instituţii financiare ale ţării.
Cel mai des acestea nu o fac deschis, ci se ascund după paravanul unor firme înregistrate în paradisuri fiscale sau a unor acţionari nominali. 
Evenimentele din ultimii ani au arătat însă că şi în cazul în care sunt în umbră, proprietarii reali ai băncilor sunt cunoscuţi de către organele specializate şi de afacerişti. Totodată, netransparenţa a făcut posibilă realizarea unor atacuri de tip raider asupra proprietarilor de acţiuni ale băncilor.

BARONII BANCARI CU NUME SONORE

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a elaborat şi un proiect de modificare a legislaţiei ce ar impune un grad sporit de transparenţă în acţionariatul băncilor comerciale. Totuşi, chiar şi în condiţiile actuale se poate afla cine sunt proprietarii băncilor. Folosind surse deschise, dar şi informaţiile difuzate ca urmare a aşa-numitelor atacuri raider, „Adevărul” a documentat familiile şi firmele ce controlează sectorul bancar moldovenesc. Am constatat că majoritatea numelor sunt cunoscute de toată lumea: Plahotniuc, Ţopa, Vrabie, Ţurcanu, Mîrzac, Platon, Voronin, Suetnov, Zisi etc. 
În primul rând, avem un grup de şase bănci – Mobiasbancă, Eximbank, BCR Chişinău, Unibank, Comerţbank şi Procreditbank -, ai căror proprietari sunt instituţii financiare străine.

În cazul celorlalte bănci, structura acţionarilor este însă destul de complexă şi e dificil să afli cine este proprietarul real şi cine-i doar o simplă păpuşă.

La Banca de Economii (BEM) lucrurile par ceva mai clare, statul deţinând 56,13%. E adevărat că doar în privinţa pachetelor mai mici – în ultimele câteva luni, după o serie de decizii ale instanţelor naţionale, un grup de firme din Rusia a preluat peste 18% din acţiunile BEM.

CÂTEVA FAMILII DISPUTĂ VICTORIABANK

Cu siguranţă, cel mai tirajat nume este al politicianului-afacerist Vlad Plahotniuc, care, potrivit datelor difuzate de oamenii de afaceri Viorel Ţopa şi Victor Ţopa, ar controla, printr-o reţea de firme, peste o treime din pachetul de acţiuni al Victoriabank, a doua ca mărime instituţie financiară din ţară. 
„În urma atacurilor raider, a fost preluat fraudulos pachetul de 35% din acţiunile Victoriabank deţinut în comun cu partenerul meu de afaceri Victor Ţopa”, susţine Viorel Ţopa. Cei doi n-au explicat însă până acum prin ce firme au deţinut acest pachet, or, numele lor nu figurează direct printre acţonari. În prezent însă, oficial, acţionar majoritar la Victoriabank, cu 26,75%, este Generashon Financial din Olanda, al cărei proprietar, conform registrelor, este omul de afaceri Iuri Kontievski. Respectiv, iese că Plahotniuc nu are nicio acţiune.

CÂTEVA FAMILII DISPUTĂ VICTORIABANK

Cu siguranţă, cel mai tirajat nume este al politicianului-afacerist Vlad Plahotniuc, care, potrivit datelor difuzate de oamenii de afaceri Viorel Ţopa şi Victor Ţopa, ar controla, printr-o reţea de firme, peste o treime din pachetul de acţiuni al Victoriabank, a doua ca mărime instituţie financiară din ţară. 
„În urma atacurilor raider, a fost preluat fraudulos pachetul de 35% din acţiunile Victoriabank deţinut în comun cu partenerul meu de afaceri Victor Ţopa”, susţine Viorel Ţopa. Cei doi n-au explicat însă până acum prin ce firme au deţinut acest pachet, or, numele lor nu figurează direct printre acţonari. În prezent însă, oficial, acţionar majoritar la Victoriabank, cu 26,75%, este Generashon Financial din Olanda, al cărei proprietar, conform registrelor, este omul de afaceri Iuri Kontievski. Respectiv, iese că Plahotniuc nu are nicio acţiune.

La Banca Socială cel mai important acţionar este compania BS-Leasing, cu 24,39%. Preşedintele băncii, Vladimir Suetnov, deţine 4,14%, iar împreună cu familia – 5,21%. Un pachet de 4,59% aparţine Aglaiei Crivceanschi, prim-vicepreşedintele băncii. 
La Eurocreditbank, una dintre cele mai mici bănci din ţară, pachetul majoritar de 24,9% este deţinut de femeia de afaceri Mariana Zisi. Statul are 21,02%, iar patru firme offshore – 34,5% (Ascopar Limited şi Clarimex SA din insulele Virgine – câte 9,12%, Funny International din Liberia – 9,12% şi Activest Inc. din Panama – 7,16%). Printre proprietarii Energbank se numără compania Gas Natural Fenosa – 9,98%, producătorul de băuturi alcoolice Enteh – 8,1%, dar şi un grup de firme 
offshore.

Băncile cu proprietari străini

Şase instituţii bancare au proprietari de peste hotare. La Mobiasbancă acţionar majoritar este banca franceză Societe Generale, care deţine 67,85%, iar împreună cu subsidiara BRD din România – 87,85%. La Eximbank singurul acţionar este grupul bancar italian Veneto Banca, iar la BCR Chişinău – Banca Comercială Română, membră a Erste Group din Austria. Întregul pachet de acţiuni al Unibank aparţine grupului investiţional austriac Vienna Capital Partners. Şi Comerţbank are un acţionar majoritar din Austria, firma ACF Corporate Finance Consulting AG, care deţine un pachet de 71,5%. Acţionarii ProCredit Bank sunt băncile ProCredit Holding AG cu 82,89% şi KfW cu 12,3%, ambele din Germania.

Banca Naţională cere mai multă transparenţă

Un proiect de lege promovat de Banca Naţională a Moldovei (BNM) prevede trei modificări esenţiale la Legea privind instituţiile financiare. Astfel, băncile şi acţionarii acestora vor fi stimulaţi să-şi declarare deschis proprietăţile mobiliare, netransparenţa fiind sancţionată – prin amenzi, blocarea unor drepturi cum ar fi cel de vot, dreptul de a convoca adunarea generală a acţionarilor sau de a include subiecte pe agenda reuniunii. 
O altă modificare vizează răspunderea acţionarilor pentru publicarea sau prezentarea informaţiilor despre anumite tranzacţii bancare. BNM intenţionează să aplice în legislaţie şi noţiunea de „beneficiar final” al pachetelor de acţiuni în instituţiile financiare, care va înlocui noţiunea actuală de „beneficiar nominal”. „Noi vrem să ştim cine sunt persoanele care influenţează semnificativ deciziile economice şi financiare ale băncii şi care este capacitatea şi intenţiile acestor beneficiari finali de a gestiona o bancă”, susţine Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM.
„Transparenţa pe piaţa bancară este extrem de importantă, în condiţiile în care funcţia principală a unei astfel de instituţii este intermedierea financiară, ceea ce implică utilizarea banilor străini”, menţionează Stanislav Madan, consultant la Business Inteligent Services. 
În opinia expertului, modul transparent de a acţiona în sistemul bancar „ar asigura şi un confort psihologic pentru clienţii băncilor, care ar spori credibilitatea sistemului şi nu ar lăsa loc speculaţiilor”. „Ţinând cont de starea de facto din sectorul bancar şi, în special, de faptul că în cazul multor bănci planează suspiciuni şi incertitudini în privinţa structurii acţionariatului, adoptarea modificărilor legislative ar putea provoca şi schimbări de proprietari”, constată Stanislav Madan.
sursa:adevarul.md 

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/adevarulcine-sunt-stapanii-bancilor-din-republica-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19