Select your Top Menu from wp menus

Reacţia Marinei Tauber, după ce a fost arătată cum o “mătură” pe o jurnalistă de la Radio Orhei

Primara comunei Jora de Mijloc şi vicepreşedinta Partidului Șor, Marina Taiber, a venit mieruri, 8 august, cu o reacţie la criticile care i-au fost aduse de unele instituţii mass-media, după ce duminică, în cadrul unei manifestaţii,  a avut un comportament agresiv, instigând şi alte persoane împotriva jurnaliştilor de la Radio Orhei.

FOTOREPORTAJ// O mulțime de la Partidul „Șor”, contra câtorva orheieni din partide de opozitie pro-europeana

Într-o postare în limba rusă făcută în numele său pe pagina sa de Facebook, Tauber acuză jurnaliştii de la Radio Orhei de lipsă de profesionalism şi echidistanță, numind-i  „provocatori plătiţi, în rol de victimă”. Autoarea postării susţine că nu îşi aminteşte să fi comis ceva concret agresiv, că nimic important şi straşnic nu s-a întâmplat şi cere de la “aşa zisa victimă urme şi dovezi ale agresiunii”.

Marina Tauber scrie că acţiunile sale au fost inofensive, în schimb reacţia “aşa zişilor jurnalişti de la Radio Orhei a fost bolnăvicioasă şi cu adevărat agresivă, ceea ce a arătat că ei sunt provocatori.” Tauber încheie lunga lecţie de profesionalism şi etică jurnalistică destinată celor de la Radio Orhei, cu o recomandare ca aceştia să înceapă să studieze bazele  elementare ale meseriei.
“Niciun un jurnalist nu va spune că pe strada Vasile Lupu a fost mai bine până la reconstrucţie decât după, iar la Radio Orhei s-a spus acest lucru”, aduce Marina Tauber un argument în favoarea acuzaţiilor sale.

Menţionăm în context că marţi, 7 august, la Inspectoratul de Poliţie Orhei a fost depusă o plângere prin care se solicită ca Marina Tauber să fie trasă la răspundere, inclusiv pentru faptul că, duminică, 5 august, a împiedicat în mod intenţionat jurnalista Radio Orhei să îşi exercite  atribuțiile  de serviciu.
Pe pagina web a Radio Orhei au fost plasate atât plângerea depusă la poliţie, cât şi probele video anexate la ea, dar şi imagini video neprezentate la poliţie, care arată şi alte episoade în care Marina Tauber instigă mulţimea şi acţionează împotriva jurnaliştilor Radio Orhei.

Plângere la Inspectoratul de Poliţie Orhei, pentru a fi trasă la răspundere Marina Tauber// DOC/VIDEO

Cu titlu de replică la acuzaţia concretă a Marinei Tauber – despre reflectarea tendenţioasă a reconstrucţiei străzii Vasile Lupu, mai trebuie menţionat că acest subiect nu a fost abordat la Radio Orhei nici pe durata lucrărilor, nici după încheierea acestora.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/reactia-marinei-tauber-dupa-ce-a-fost-aratata-cum-o-matura-pe-o-jurnalista-de-la-radio-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19