Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti va participa astăzi la ceremoniile funerale pentru Regina Ana a României la Castelul Peleş, de la Sinaia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus marți în România. Înmormântarea va avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeș, zi în care se va ține doliu național. Din motive de sănătate, Regele Mihai nu va participa la funeralii. Regina Ana a murit pe 1 august, în Elveția. Ziua de 13 august a fost declarată zi de doliu și în Republica Moldova.
sursa: europalibera.org