Select your Top Menu from wp menus

PPPDA face apel la consolidarea forțele politice pentru inițierea unui referendum

Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr face apel la consolidarea forțele politice antioligarhice și a societății civile independente pentru a iniția un referendum legislativ privind anularea modificărilor din Codul Electoral prin care a fost introdus sistemul mixt de vot, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, vicepreședintele PPPDA, Alexandru Slusari, a spus că în urma procesului de delimitare a hotarelor circumscripțiilor electorale, aproape toate raioanele țării au fost ciopârțite în două sau chiar în trei circumscripții. Drept rezultat, a apărut o incertitudine în privința modalității de creare a consiliilor de circumscripții și a soluționării litigiilor electorale în teritoriu. „PPPDA cere categoric în continuare anularea sistemului electoral mixt, care a fost promovat și adoptat de către tandemul Plahotniuc – Dodon cu încălcarea opiniilor celor mai importante instituții europene”, a declarat Alexandru Slusari.

Aliona Doroș, președintele Organizației de femei a PPPDA, a spus că în cadrul sistemului electoral mixt drepturile femeilor sunt lezate deoarece șansele de a participa la alegeri în calitate de candidați independenți în circumscripții este egală cu zero.

O altă abatere menționată de către PPPDA este că ar fi discriminați alegătorii din diasporă. „Chiar și conform Codului Electoral modificat recent, pentru aceste persoane ar trebui să fie înființate minimum 13 circumscripții. Însă, Comisia respectivă a decis să se limiteze la doar trei circumscripții pentru conaționalii noștri din diaspora. Promisiunea trâmbițată de președintele Dodon despre crearea a 25 de circumscripții peste hotare s-a dovedit a fi o minciună ordinară!”, a spus Alexandru Slusari.

PPPDA îndeamnă diaspora să organizeze acțiuni de protest în marile capitale europene, în SUA și în Rusia, precum și la Chișinău, împotriva sistemului electoral considerat discriminatoriu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pppda-face-apel-la-consolidarea-fortele-politice-pentru-initierea-unui-referendum/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19