Select your Top Menu from wp menus

Europarlamentar: Cetățenii își doresc reforma clasei politice și nu vot uninominal

În acest moment cetățenii Republicii Moldova își doresc, indiscutabil, reforma clasei politice din Moldova, și de aceea au „mușcat” capcana votului uninominal. Opinia aparține purtătorului de cuvânt a Partidului Popular European, membru al Parlamentului European, Siegfried Mureșan și a fost făcută la panelul de discuții „Insistând asupra principiilor democratice pe calea integrării europene a Republicii Moldova”, din cadrul conferinței internaționale „Schimbarea sistemului electoral: Pro și Contra”, organizată ls sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău, transmite IPN.

Europarlamentarul a subliniat că cetățenii Republicii Moldova vor politicieni mai onești, necertați cu legea și în opinia acestuia oamenii sunt gata să discute despre orice inițiativă care ar aduce în Parlament oameni mai competenți. El a precizat că România a avut două legislaturi cu vot uninominal și nu a avut un Parlament mai corect, iar parlamentarii de atunci au votat împotriva ridicării imunității parlamentare. De asemenea, în rapoartele Comisiei Europene se spune că justiția din România a făcut mari progrese, dar Parlamentul este instituția cu cea mai mică încredere din partea populației și este un risc pentru buna funcționare a justiției. Oficialul european a precizat că soluția ar fi ca partidele din Republica Moldova să adopte un cod de etică și de conduită, pentru că așa vor avea de câștigat în ochii oamenilor, și nu este necesar de schimbat tot sistemul electoral.

În aceeași ordine de idei, oficialul european a subliniat că atunci când o guvernare încearcă să modifice legislația electorală rapid, cu un an și jumătate înainte de alegeri parlamentare, acest lucru trebuie să pună în alertă societatea civilă, mass media etc. „Primul meu sfat este ca guvernul care dorește să avem o dezbatere autentică trebuie să înceapă cu afirmația că nu vom modifica legislația pentru alegerile din 2018, ci este o dezbatere cu partidele, societatea, să ne gândim dacă sistemul de vot trebuie modificat și să o facem pe termen lung. Pentru că guvernul care face modificări cu impact imediat ne tentează să-l suspectăm că o face cu un anumit interes. Ne face suspicioși că partidul de la guvernare își socotește anumite beneficii”, a declarat Siegfried Mureșan. El a subliniat că în prezent Moldova are problemele ce trebuie rezolvate de urgență și acestea se referă la îmbunătățirea procesului electoral, reforma Codului Audiovizualului, transparența finanțării partidelor politice, descentralizarea teritorială etc. și nu problema introducerii votului uninominal.

Expertul IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârță a menționat că autorii proiectului de lege au afirmat că niciun sistem electoral nu este perfect, fiecare din ele are avantaje și dezavantaje. Problema acestui proiect de lege este că autorii lui ne vorbesc doar despre dezavantajele unuia, a sistemului proporțional, și avantajele celui majoritar pe circumscripții uninominale. În același timp, autorii nu vorbesc despre avantajele sistemului proporțional și dezavantajele celui uninominal. „Democrațiile moderne sunt democrații reprezentative,or, fără a ne aprofunda în aspectele teoriei politice, se știe foarte bine că un sistem majoritar are mai multe lacune la aspectul de reprezentare politică. El nu reflectă acel mozaic care există în societate. O altă carență a sistemului majoritar ar fi că votul celui învins nu este reprezentativ, iar câștigătorul ia totul”, a notat expertul.

Potrivit vicepreședintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu, autorii proiectului de lege spun că sistemul uninominal de vot este cel mai bun pentru Moldova, dar nu este clar ce scop se urmărește prin acesta: responsabilizarea deputaților sau posibilitatea de a menține pe cineva la putere? Deputatul a mai spus că nu vrea să critice niciun sistem electoral, dar era foarte bine daca se lansau discuții publice asupra tuturor sistemelor electorale. ”Să nu se vorbească doar despre alb și negru, ci și despre sistemul mixt de vot, cel cu liste deschise etc.” a spus deputatul

Analistul politic, Cornel Ciurea, a spus că pe moment nu există un consens în ceea ce privește implementarea sistemului uninominal de vot, dar există partide care au stipulat acest lucru în programele lor, iar PLDM și PSRM au afirmat anterior că ar susține sistemul mixt de vot. Analistul susține că în aceste condiții consensul ar putea apărea în Parlament și atunci schimbarea inițiată de PDM va putea fi trăită de majoritatea cetățenilor care o doresc. Acesta a mai spus că unele partide respinge ideea votului uninominal pentru că există temerea că PDM își va valorifica potențialul pe care îl are.

Conferința internațională „Schimbarea sistemului electoral: Pro și Contra” a fost organizată de Fundația Kondrad-Adenauer Stiftung și Friedrich-Ebert Stiftung Moldova, în parteneriat cu Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale Viitorul (IDIS Viitorul).


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/europarlamentar-cetatenii-isi-doresc-reforma-clasei-politice-si-nu-vot-uninominal/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19