Deputat: Finanţarea de la Putin vine cu scopul opus. Să finanţeze stagnarea şi să menţină sisteme corupte

Orice finanţare, venită din exteriorul ţării, trebuie să fie promoveze shimbări şi reforme, respectiv trebuie condiţionată, pentru a încuraja aceste lucruri. Finanţarea anunţată de Igor Dodon şi Ion Chicu, ce ar urma să vină din Rusia, vine cu un sens opus: să menţină sistemele corupte şi să finanţeze stagnarea, fără alte condiţionalităţi. De această părere este deputatul PAS Dumitru Alaiba.

„Finanţarea de la Putin vine cu scopul opus – să menţină sisteme corupte, să finanţeze stagnarea fără nici o condiţionalitate de schimbare sau reformă.
Aşa a fost în cazul lui Voronin în 2009 (tot 500 milioane a trâmbiţat). Aşa a fost în cazul lui Yanukovici, care a primit promisiunea de 2 miliarde USD. Ambii au căzut peste câteva luni după promisiunea banilor din Rusia.

Concluzie – orice guvernare care ajunge la banii din Moscova (care apropos vin mai greu decât promisiunile din Moscova) este în mare disperare.

Rolul nostru va fi să fim extrem de atenţi la ce condiţii ăştia au de gând să îndatoreze ţara”. spune Alaiba.

Deputatul spune că Republica Moldova are acces la finanţare din vest, nerabmsursabilă chiar, şi primeşte bani pentru a implementa reforme pe care oricum sunt necesare ţării.

„Acest guvern (n.r. Guvernul Chicu) nu vrea reforme, ei vor corupţie. Iar corupţia are un cost. Cost pe care îl vom plăti noi cu toţii, inclusiv plătind împrumuturi neavantajoase ţării noastre. E uşor să spui „500 de milioane”. Trebuie să spui şi condiţiile la care împrumuţi ţara. Pentru că nu împrumuţi pentru tine, ci bagi în datorie o ţară întreagă”, mai spune Alaiba. 

Acesta dă drept exemplu granturile de sute de milioane oferite de SUA pentru infrastructură, iar Moldova a trebuit să arate că face reforme.

„Guvernul Dodon preferă să se împrumute din Rusia. Să ia un împrumut în loc să acceseze un grant de o mărime comparabilă. Economişti, ce mai”. 

Dumitru Alaiba sugerează premierului Ion Chicu să se apuce de promovat reforme, „nu de cerşit împrumuturi păguboase”, subliniind că abia aşteaptă să vadă cum vor vota ”pro-europenii” din PD acest acord de finanţare.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

4 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

7 zile ago