Select your Top Menu from wp menus

Deputat: Finanţarea de la Putin vine cu scopul opus. Să finanţeze stagnarea şi să menţină sisteme corupte

Orice finanţare, venită din exteriorul ţării, trebuie să fie promoveze shimbări şi reforme, respectiv trebuie condiţionată, pentru a încuraja aceste lucruri. Finanţarea anunţată de Igor Dodon şi Ion Chicu, ce ar urma să vină din Rusia, vine cu un sens opus: să menţină sistemele corupte şi să finanţeze stagnarea, fără alte condiţionalităţi. De această părere este deputatul PAS Dumitru Alaiba.

„Finanţarea de la Putin vine cu scopul opus – să menţină sisteme corupte, să finanţeze stagnarea fără nici o condiţionalitate de schimbare sau reformă.
Aşa a fost în cazul lui Voronin în 2009 (tot 500 milioane a trâmbiţat). Aşa a fost în cazul lui Yanukovici, care a primit promisiunea de 2 miliarde USD. Ambii au căzut peste câteva luni după promisiunea banilor din Rusia.

Concluzie – orice guvernare care ajunge la banii din Moscova (care apropos vin mai greu decât promisiunile din Moscova) este în mare disperare.

Rolul nostru va fi să fim extrem de atenţi la ce condiţii ăştia au de gând să îndatoreze ţara”. spune Alaiba.

Deputatul spune că Republica Moldova are acces la finanţare din vest, nerabmsursabilă chiar, şi primeşte bani pentru a implementa reforme pe care oricum sunt necesare ţării.

„Acest guvern (n.r. Guvernul Chicu) nu vrea reforme, ei vor corupţie. Iar corupţia are un cost. Cost pe care îl vom plăti noi cu toţii, inclusiv plătind împrumuturi neavantajoase ţării noastre. E uşor să spui „500 de milioane”. Trebuie să spui şi condiţiile la care împrumuţi ţara. Pentru că nu împrumuţi pentru tine, ci bagi în datorie o ţară întreagă”, mai spune Alaiba. 

Acesta dă drept exemplu granturile de sute de milioane oferite de SUA pentru infrastructură, iar Moldova a trebuit să arate că face reforme.

„Guvernul Dodon preferă să se împrumute din Rusia. Să ia un împrumut în loc să acceseze un grant de o mărime comparabilă. Economişti, ce mai”. 

Dumitru Alaiba sugerează premierului Ion Chicu să se apuce de promovat reforme, „nu de cerşit împrumuturi păguboase”, subliniind că abia aşteaptă să vadă cum vor vota ”pro-europenii” din PD acest acord de finanţare.

sursa: tvrmoldova.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputat-finantarea-de-la-putin-vine-cu-scopul-opus-sa-finanteze-stagnarea-si-sa-mentina-sisteme-corupte/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19