Categories: SocialȘtiri

Fostul şef al PCCOCS, reţinut pentru 72 de ore pentru îmbogăţire ilicită. Detalii

după cum au informat sursele TVR MOLDOVA, fostul şef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, a fost reţinut pentru 72 de ore. Procurorii au descins astăzi atât şa domiciliul lui Chitoroagă, cât şi în locuinţele altor trei persoane, într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogăţirii ilicite.

Temei pentru iniţierea urmăririi penale, care a fost pornită la începutul lunii octombrie curent, au servit investigaţiile jurnalistice apărute anterior.

Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localităţi din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafaţa de aproximativ 37 hectare, ce aparţine unei SRL , fondatorii căruia sunt fratele şi naşul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta însuşi Chitoroagă.

Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că naşul de cununie al suspectului, cât şi SRL-ul ce-i aparţine au devenit proprietarii mai multor terenuri din preajma bazinului, în unele cazuri în condiţii dubioase.

Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinaţie agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu, acelaşi SRL devine proprietar al unei construcţii de 6800 m.p. şi al unui număr de 5 terenuri agricole cu suprafaţa de peste 42 ha, în altă localitate din acelaşi raion;

La 2 mai 2019, SRL-ul a devenit proprietarul altui teren cu destinaţie agricolă, cu suprafaţa de 0,25 ha, situat în a treia localitate din raionul Ungheni, pe care sunt amplasate construcţii agroindustriale cu suprafaţa de peste 300 metri pătraţi, estimate la valoarea de peste 200 000 lei.

În perioada anilor 2016 – 2018 pe unul din terenurile menţionate mai sus a fost construită o vilă cu suprafaţa de 551,4 metri pătraţi, valoarea căreia a fost evaluată la 2, 8 milioane de lei. La fel, vila menţionată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanţ a căreia este de 897 131 lei.

De menţionat este faptul că potrivit declaraţiilor cu privire la venit şi proprietate şi declaraţiilor de avere şi interese personale, procurorul Nicolae Chitoroagă şi membrii familiei sale, pe perioada anilor 2012 – 2018, au obţinut venturi în sumă de 1 991 138,05 mii lei.

Prin urmare, valoarea bunurilor achiziţionate în perioada anilor 2014 până în prezent, depăşeşte substanţial, aproximativ 1 700 000 lei (fără a ţine cont de valoare de piaţa a bunurilor), veniturile legale indicate în declaraţiile de avere şi interese personale.

Nicolae Chitoroagă riscă amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

18 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

18 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

18 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

24 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago