Categories: PoliticȘtiri

Decizia CtEDO în cazul școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană continuă a fi ignorată de Federația Rusă

Astăzi, 19 ianuarie 2015, s-au împlinit doi ani de la expirarea termenului de executare a Deciziei în dosarele școlilor din Râbnița, Grigoriopol și Tighina/Bender.

Amintim că, la 19 octombrie 2012, Marea Cameră a Curții Europene pentru Drepturile Omului a pronunțat decizia în cazul Catan și alții c. Moldova și Rusia. Potrivit acesteia, a fost recunoscut faptul violării dreptului la instruire, precum și responsabilitatea Federaţiei Ruse pentru situația școlilor din stânga Nistrului. În același timp, potrivit Deciziei CtEDO, R. Moldova nu a fost recunoscută responsabilă de violarea dreptului la educație în cauzele date.

Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și vizează încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare.

După pronunțarea hotărârii Înaltei Curți, Federația Rusă urma să plătească reclamanților toate despăgubirile, dar și să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație în regiunea transnistreană, pentru aceste școli.

Pe parcursul ultimilor doi ani, avocații Asociației Promo-LEX, care au reprezentat în fața Curții cei 170 de reclamanți, au continuat monitorizarea situației școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, dar și evoluția implementării deciziei Curții de la Strasbourg. În acest context, Promo-LEX a expediat mai multe adresări către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, instituție responsabilă de monitorizarea implementării deciziilor CtEDO. La rândul său Comitetul de Miniștri a amintit cu insistență obligația necondiționată a fiecărui stat membru, potrivit Articolului 46, paragraful 1, al Convenției, să execute hotărârile definitive și a somat autoritățile ruse să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație al reclamanților. Detalii aici și aici.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago