Categories: PoliticSocialȘtiri

Praf în ochi: Papuc condamnat la închisoare, iar Botnari cu suspendare în dosarul 7 aprilie

Fostul ministru de interne Gheorghe Papuc a fost condamnat de Curtea de Apel Chişinău la 4 ani de închisoare cu executare pentru evenimentele din aprilie 2009. Potrivit mass-media din capitală, un alt înalt responsabil din acea perioadă, comisarul general al mun.Chişinău, a scăpat doar cu o pedeapsă cu suspendare. Cei doi au fost achitaţi în 2011 de prima instanţă, iar procurorii au contestat decizia.
Ziarul de Gardă îl citează pe avocatul lui Papuc potrivit căruia decizia este una ilegală, în condiţiile în care alţi inclupaţi, cum ar fi Eduard Baghirov, au scăpat basma curată.
Condamnarea lui Papuc vine la mai bine de 5 ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009, când protestele tinerilor contra victoriei PCRM în alegeri, au degenerat în violenţe.
În urma acestora au fost devastate clădirile Parlamentului şi Preşedenţiei şi arsă Declaraţia de Independenţă a Republicii. Cel puţin o persoană a fost omorâtă, iar alte zeci au fost maltratate în comisariatele de poliţie.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago