Select your Top Menu from wp menus

Decizia CtEDO în cazul școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană continuă a fi ignorată de Federația Rusă

Astăzi, 19 ianuarie 2015, s-au împlinit doi ani de la expirarea termenului de executare a Deciziei în dosarele școlilor din Râbnița, Grigoriopol și Tighina/Bender.

Amintim că, la 19 octombrie 2012, Marea Cameră a Curții Europene pentru Drepturile Omului a pronunțat decizia în cazul Catan și alții c. Moldova și Rusia. Potrivit acesteia, a fost recunoscut faptul violării dreptului la instruire, precum și responsabilitatea Federaţiei Ruse pentru situația școlilor din stânga Nistrului. În același timp, potrivit Deciziei CtEDO, R. Moldova nu a fost recunoscută responsabilă de violarea dreptului la educație în cauzele date.

Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și vizează încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare.

După pronunțarea hotărârii Înaltei Curți, Federația Rusă urma să plătească reclamanților toate despăgubirile, dar și să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație în regiunea transnistreană, pentru aceste școli.

Pe parcursul ultimilor doi ani, avocații Asociației Promo-LEX, care au reprezentat în fața Curții cei 170 de reclamanți, au continuat monitorizarea situației școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, dar și evoluția implementării deciziei Curții de la Strasbourg. În acest context, Promo-LEX a expediat mai multe adresări către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, instituție responsabilă de monitorizarea implementării deciziilor CtEDO. La rândul său Comitetul de Miniștri a amintit cu insistență obligația necondiționată a fiecărui stat membru, potrivit Articolului 46, paragraful 1, al Convenției, să execute hotărârile definitive și a somat autoritățile ruse să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educație al reclamanților. Detalii aici și aici.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/decizia-ctedo-in-cazul-scolilor-cu-predare-in-grafia-latina-din-regiunea-transnistreana-continua-a-fi-ignorata-de-federatia-rusa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19