Categories: PoliticSocialȘtiri

Autorităţile vor avea obligaţii mai clare în asigurarea transparenţei procesului decizional

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de modificare a Legii privind transparenţa în procesul decizional, din 13.11.2008, în scopul remedierii carenţelor depistate pe parcursul aplicării legii susmenţionate.

Potrivit noilor prevederi, toate autorităţile emitente de decizii cu caracter normativ, precum şi de acte administrative care pot avea impact social, economic şi de mediu, vor fi obligate să le consulte cu publicul înainte de emitere. Această modificare lărgeşte sfera de aplicare a legii în cauză, transparenţei decizionale fiind supuse nu doar actele emise de Parlament, dar şi toate actele normative, emise de autorităţile publice.

De asemenea, documetul vine să clarifice procedurile de consultare a proiectelor de decizii cu publicul. Astfel, anunţurile autorităţilor emitente de decizii privind iniţierea elaborării şi consultarea unor proiecte de decizie vor trebui să conţină mai multe date de contact obligatorii, pentru a oferi persoanelor interesate mai multe posibilităţi de a se expune pe marginea acestora. În aceeaşi ordine de idei, legea va specifica expres modalităţile în care autoritatea publică asigură accesul la proiectele de decizii şi materialele aferente.

A fost stabilit termenul minim de 10 zile pentru consultarea proiectului de decizie, pentru a asigura suficient timp celor interesaţi de a se documenta asupra proiectului de decizie, dar şi obligativitatea consultării publice a acesteia atunci când este cerut de părţile interesate. De aselemea, părţile interesate vor fi informate în mod obligatoriu despre desfăşurarea şedinţelor publice şi referitor la retragerea unui proiect de decizie din procesul de elaborare.

Un capitol separat al Legii se va referi la monitorizarea respectării transparenţei în procesul decizional şi răspunderea pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind transparenţa în procesul decizional.

Documentul urmează să fie supus examinării în Parlament.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago