Select your Top Menu from wp menus

Autoritățile nu mai pot face orice și aștepta ca UE să continue să plătească, eurodeputat

După ce săptămâna trecută Delegația UE a anunțat că nu va transfera ultima tranșă de 28 de milioane de euro Moldovei pentru a sprijini reformele în justiție, actualmente la Parlamentul European este pusă în discuție și înghețarea ajutorului macrofinanciar de 100 de milioane de euro, votat la Strasbourg în luna iulie. Grupul Partidului Popular European încearcă să convingă în aceste zile și celelalte grupuri politice să susțină o rezoluție în acest sens, ce ar putea fi supusă votului săptămâna viitoare. Despre aceasta a vorbit într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, europarlamentarul bulgar Andrei Kovacev, unul dintre inițiatorii documentului, transmite IPN.

„Uniunea Europeană se bazează pe valori, pe democrație, pe libertatea de opinie, pe corectitudinea în șanse egale pentru toți, lucruri la care ținem și pe care le dorim respectate și în relația cu partenerii noștri. De aceea, condiționăm ajutorul acordat Moldovei cu respectarea acestor valori. Reforma sistemului judiciar, legea electorală trebuie să respecte recomandările Comisiei Veneția, pentru a nu favoriza un anumit partid politic sau altul. Aceasta este poziția pe care am exprimat-o și în proiectul de rezoluție pe care îl vom prezenta, sperăm, săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European”, a declarat europarlamentarul.

Andrei Kovacev susține că este de acord cu toate recomandările Comisiei Veneția privind reforma electorală. Potrivit europarlamentarului, sunt mai multe lucruri care îngrijorează. Un exemplu adus este distribuția secțiilor în cadrul votului uninominal. În opinia sa, aceasta poate fi foarte mult în avantajul unui anumit jucător politic din țară.

În ceea ce ține de votul din Parlamentul European de săptămâna viitoare, Andrei Kovacev nu este sigur dacă se va obține majoritatea în plen. „Există mai multe curente de opinie. Unii spun că ar trebui să continuăm să susținem cu bani bugetul moldovenesc pentru a continua reformele, pentru că, până la urmă, banii sunt pentru cetățenii moldoveni. Noi însă nu mai credem doar în vorbe. Autoritățile moldovene nu mai pot face orice și aștepta ca UE să continue să plătească. Nu se poate să vedem că nu există voință politică pentru reforme politice, reforme în justiție, și noi să plătim în continuare. Dorim să susținem Moldova, dar o Moldova unde există corectitudine”, a menționat parlamentarul european.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-nu-mai-pot-face-orice-si-astepta-ca-ue-sa-continue-sa-plateasca-eurodeputat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19