Select your Top Menu from wp menus

„Europa Liberă”, despre vizita  controversată a lui Ilan Șor la Bruxelles

 Vizita lui Ilan Șor la Parlamentul European, despre care  Partidul “Șor” a anunțat astăzi , este una controversată, potrivit Radio Europa Liberă.  

Citiți și A reuşit, totuşi! Șor a ieşit din hotarele republicii şi a vizitat Parlamentul European

Astfel, Șor ar fi solicitat întâlniri cu mult  mai mulți deputați europeni din partea PPE, însă toți cei care lucrează cu țările Parteneriatului Estic au respins această solicitare.

Potrivit unor surse din Parlamentul European,  deputatii europeni au primit această invitație prin intermediul unor deputați italieni. Singurii care au răspuns pozitiv invitației sunt eurodeputați care nu cunosc situația din Republica Moldova și nici profilul omului de afaceri Ilan Shor, au declarat Europei Libere surse din Parlamentul European (PE).

În afara deputaților care au avut întâlniri oficiale (marea majoritate, italieni) ceilați deputați care apar în fotografii au fost surprinși pe holurile instituției sau la barul eurodeputaților.

Citiți și: Cine sunt cei patru europarlamentari care i-au promis lui Ilan Șor ”spirijin necondiţionat”?

Potrivit surselor corespondenților Europei Libere, niciunul dintre deputați nu a avut mandatul PPE pentru această întâlnire, iar incidentul a stârnit un val de nemulțumire în rândul partidului. Președintele PPE, Joseph Daul, va prezenta, cel mai probabil, într-un mesaj public, poziția critică a partidului față de situația creată, scrie Radio Europa Liberă.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/europa-libera-despre-vizita-controversata-a-lui-ilan-sor-la-bruxelles/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19