În contextul reformei administrației publice centrale se reduce efectivul limită al aparatului central al Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Trei proiecte de hotărâre, cu privire la organizarea și funcționarea celor trei instituții, sunt supuse consultărilor publice pa particip.gov.md, transmite IPN.
La Ministerul Finanțelor, cele 38 de trezorerii teritoriale care sunt în prezent, vor fi optimizate în 5 trezorerii regionale. Totodată, reforma prevede transferul de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în gestiunea Ministerului Finanțelor a competențelor ce țin de elaborarea și promovarea politicii în domeniul salarizării în sectorul bugetar. În contextul reformei, efectivul limită pentru Ministerul Finanțelor se stabilește în număr de 475 de unități, în raport cu 540 de unități, cât este în prezent.
În urma reorganizării Ministerului Afacerilor Interne, efectivul-limită al aparatului central va fi de 138 unități, faţă de 158 de unități cât este în prezent. 74 unități urmează a fi funcții publice cu statut special, 39 vor fi funcții de suport și funcții de conducere.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării se reorganizează prin absorbția Ministerului Educației și a Ministerului Tineretului și Sportului. Astfel, va activa ministrul, un secretar general, patru secretari de stat care vor fi responsabili de educație, cultură și patrimoniu cultural, cercetare, tineret și sport, un șef de direcție generală, douăsprezece direcții, trei secții și patru servicii, cu un efectiv limită de 121 unități. Până acum, cele trei instituții aveau peste 300 de angajați.
Săptămâna trecută, Ministerul Justiției a supus dezbaterilor publice un proiect de hotărâre cu privire la organizarea și funcționarea instituției în contextul reformei administrației publice centrale. Atunci se anunța că efectivul limită al aparatului central se mărește cu aproape 20 de unități, până la 160 angajați, față de 141, care este în prezent. O zi mai târziu, respectivul proiect de hotărâre este înlocuit cu altul, unde se spune că va avea loc reducerea statutului de personal cu 8 unități, până la 133, faţă de 141.