Compania Dufremol a lui Ilan Shor a pierdut şi la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) în acţiunea pe care a intentat-o împotriva Biroului Vamal Ungheni și Biroului Vamal Leușeni. Acum două zile, CSJ a emis o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care i-a interzis companiei să construiască benzinării în regim duty-free.
Magistraţii au decis că cererea Dufrremol ca vămile Ungheni şi Leuşeni să fie obligate să semneze procesele verbale de la începutul anului 2015, de selectare a terenurilor pentru amplasarea unor stații de alimentare cu produse petroliere pe terenurile pe care firma le-a primit anterior în arendă pentru construcția magazinelor duty-free, nu este legală.
CSJ a examinat dosarul în cauză şi a decis că pretențiile companiei Dufremol sunt neîntemeiate, deoarece terenurile cu suprafaţa totală de cca 2 ha, care i-au fost transmise în arendă, pot fi utilizate doar pentru construirea, amplasarea și funcționarea unităților comerciale predestinate pentru comercializarea mărfurilor în regim duty-free, dar nu și pentru construcția unor stații PECO, indiferent dacă acestea urmau a funcționa în regim duty-free sau regim general.
De notat faptul că încă în anul 2012, Guvernul Filat a exclus produsele petroliere din lista acelora care pot fi comercializate în regim duty-free, aşa cum prevedeau până atunci modificărie regulamentare permisive pe care acelaşi Guvern le aprobase cu doi ani mai înainte.
În autodenunțul din toamna trecută la CNA, Ilan Shor a scris că ar fi avut o înțelegere inițială cu fostul premier Vlad Filat că viitorul business al Dufremol cu produse petroliere în regim duty-free va fi avantajat. Mai târziu însă, Filat s-ar fi răzgândi din cauza că Shor ar fi refuzat să răscumpere o datorie de un miliard de lei de la Banca de Economii, scria autorul autodenunţului destinat procurorilor.