Select your Top Menu from wp menus

BNM reacționează la reținerea a doi angajați din cadrul instituției

Banca Națională a luat act de acțiunile demarate de organele de anchetă în ceea ce privește doi angajați cu funcții de conducere din cadrul instituției.BNM se abține de la orice comentarii publice referitoare la cauza penală, însă va colabora cu organele de anchetă pentru ca investigația să fie obiectivă, se spune într-un comunicat al instituției.

Șeful Procuraturii Anticorupție spune că au fost reținute trei persoane din conducerea Băncii Naționale, inclusiv fosta viceguvernatoare Ema Tăbârță, bănuite de neglijență în serviciu. Viorel Morari le-a declarat jurnaliștilor că cei reținuți ar fi „închis ochii” la tranzacții dubioase de 20 de miliarde de dolari făcute de bănci din Rusia prin banca moldoveană Moldinconbank, în perioada 2010-2014.

Ceilalți doi reținuți sunt actualul director al Departamentului supraveghere bancară, Matei Dohotaru și actualul director al Departamentului reglementare și autorizare, Vladimir Țurcan. Procurorul Morari a mai spus că reținerile s-au făcut pe baza unor declarații făcute de martori.