Criza politică, economică şi judiciară din Republica Moldova a fost discutată de către reprezentanţii societăţii civile din România şi din Republica Moldova. Experţii au discutat şi despre condiţiile înaintate de protestatarii de la Chişinău Guvernului Pavel Filip, dar şi despre reformele care trebuie implementate în domeniul judiciar. Dezbaterile au avut loc în cadrul evenimentului de lansare a raportului anual de analiză şi prognoză EFOR 2016, organizat de Organizaţia Expert Forum din România, transmite IPN.
Fostul ministru al educaţiei, Maia Sandu, a trecut în revistă revendicările înaintate Guvernului de la Chişinău de către mişcarea protestatară. „Suportul bugetar care vine din partea României sau a altor finanţatori este o pârghie reală şi importantă pentru Republica Moldova, de aceea, suntem foarte interesaţi şi vom monitoriza strict respectarea revendicărilor. Cred că cei de la guvernare vor respecta toate aceste condiţii, dar temerea este că le va îndeplini pe jumătate”, a menţionat Maia Sandu.
Cristian Ghinea, consilier pe afaceri europene al premierului român, Dacian Cioloş, a menţionat în cadrul dezbaterilor că acele condiţii care au fost înaintate de România Republicii Moldova au fost coordonate cu Comisia Europeană. Astfel, acestea constituie un pachet de condiţii, care vor trebui respectate şi în cazul în care va fi nevoie de o nouă tranşă de bani din partea Uniunii Europene.
Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a declarat că implicarea României pentru soluţionarea crizei din Moldova este necesară pentru că România a fost cea care a dus Moldova la Bruxelles pentru a-i crea un parcurs european- În opinia sa, soluţionarea crizei de la Chişinău nu este prioritatea numărul unu pe agenda politică a României.
Referitor la chestiunile juridice de pe agenda publică de la Chişinău a vorbit directorul de programe al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Nadejda Hriptievschi. „Credem că guvernanţii ştiu foarte bine ce trebuie să facă în domeniul justiţiei – noi avem o Strategie pentru anii 2011-2016. Pentru aceasta UE a promis 60 de milioane de euro suport bugetar direct. Pe agenda publică este şi Legea cu privire la Procuratură, dar şi lupta contra corupţiei mari”, a declarat Nadejda Hriptievschi menţionând şi importanţa legislaţiei privind integritatea.
Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, a spus că criza morală din Moldova este generată de corupţia totală, iar corupţia este endemică. „Cum s-a cuibărit corupţia atât de adânc când avem o guvernare europeană? Totul a început cu partajarea partinică a instituţiilor. Dacă conducătorii organelor de drept au fost numiţi pe criterii politice, ei nu au putut să acţioneze împotriva celor care i-au numit. Aşa lucrează în Moldova aşa-numitele pârghii”, a menţionat Igor Boţan.
Experţii au discutat şi despre problema energetică a Republicii Moldova, pledând pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică şi gaze naturale.