Romanul George Simion anunta ca a intrat in greva foamei dupa ce a fost declarat din nou indezirabil in Republica Moldova.
George Simion n-are voie sa treaca Prutul: A fost declarat din nou indezirabil in Moldova
„Am ajuns la vama Sculeni si nici aici nu se opreste acest abuz indreptat impotriva mea (fara sa fiu anuntat de nimeni mi s-a anulat dreptul la libera circulatie) si a ideii Unirii. Voi intra aici pe loc in greva foamei pana voi putea merge acasa, in Basarabia.
Gandurile si rugaciunile voastre va rog sa fie cu mine. Sunt cu prietenul meu @Marius Benchea de la Crucea Rosie care imi va oferi asistenta medicala. Sunt alaturi si de alti prieteni aici, la Sculeni. UNIREA FACE PUTEREA!”, a scris pe Facebook George Simion.
Platforma Unionista Actiunea 2012, al carei presedinte este Simion, a anuntat vineri ca acesta are din nou interdictie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.
Dupa ce i-a fost incalcat dreptul la libera circulatie in 2015, cand autoritatile de la Chisinau i-au impus interdictie din luna mai pana in luna septembrie, situatia se repeta si sub noua guvernare Filip, scrie sursa citata.
MAE explica de ce George Simion a fost declarat din nou indezirabil in Republica Moldova
Interdictia impusa de autoritatile de la Chisinau cetateanului roman George Simion, expulzat pe 13 mai 2015 din Republica Moldova si declarat persoana indezirabila pe teritoriul acestui stat timp de cinci ani, a fost ridicata pe 18 septembrie 2015, in urma deciziei Curtii de Apel din Chisinau. Instanta a decis cu acea ocazie ca nu exista motive pentru ca George Simion sa fie declarat persona non-grata.
Ministerul Afacerilor Externe a anuntat vineri ca decizia prin care a fost ridicata interdictia de intrare in Republica Moldova a cetateanului roman George Simion a fost contestata la Curtea de Apel din Chisinau, care a dat castig de cauza apelantului – Biroul Migratie si Azil.
Liderul unionist George Simion are voie sa treaca Prutul – decizie in instanta
„MAE s-a autosesizat din mass-media si a fost informat si direct de domnul George Simion cu privire la interzicerea accesului sau in Republica Moldova, astazi, 5 februarie 2016. Urmare acestui fapt, Ambasada Romaniei a solicitat, conform procedurilor diplomatice, clarificari de la autoritatile Republicii Moldova cu privire la aceasta situatie.
In urma demersurilor realizate, conducerea Biroului Migratie si Azil al Republicii Moldova a precizat ca a contestat in justitie decizia din 18 septembrie 2015, data de Curtea de Apel Chisinau, prin care fusese ridicata interdictia anterioara de intrare in Republica Moldova.
Ulterior, Curtea de Apel a Republicii Moldova a decis in favoarea apelului introdus de Biroul Migratie si Azil”, se arata in raspunsul MAE la solicitarea Agerpres.