Select your Top Menu from wp menus

Datele din CV-ul preşedintelui Teleradio-Moldova vor fi verificate

CV-ul şi proiectul de intenţie ale noului preşedinte al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), Olga Bordeianu, vor fi verificate de membrii Consiliului de Observatori (CO). Decizia a fost luată astăzi, 5 iunie, după ce unul din membri, Petru Grozavu, a cerut contestarea deciziei prin care Olga Bordeianu a fost numită preşedinte al companiei, scrie TRM în versiunea online, citată de IPN.

Petru Grozavu a spus că Olga Bordeianu este bănuită de plagiat al proiectului de intenţie şi că nu ar fi studiat la Academia de Film din New York, aşa cum a scris în CV-ul său.

Ludmila Vasilache, preşedintele CO, a menţionat că atunci când prezintă dosarele, fiecare participant aduce şi o declaraţie pe propria răspundere. „Noi nu putem altfel să verificăm, nu avem asemenea mecanisme. Am luat astăzi o hotărâre că, dacă se demonstrează că datele doamnei Bordeianu sunt eronate, atunci vom organiza un alt concurs. Până atunci, există prezumţia de nevinovăţie”, a spus Ludmila Vasilache.

Dacă informaţiile se vor confirma, decizia prin care Olga Bordeianu a fost numiră preşedinte la IPNA „Teleradio Moldova” va fi anulată şi va fi anunţat un nou concurs.

Pe blogul său, jurnalistul Vitalie Cojocari, citat de IPN, scrie că a trimis un mail la Academia de Film din New York, de unde i-a venit răspuns că nu există înregistrări despre un student cu numele Olga Bordeianu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/datele-din-cv-ul-presedintelui-teleradio-moldova-vor-fi-verificate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19