Moscova va apăra drepturile rușilor care trăiesc în străinătate, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenția de presă ITAR-TASS, preluată de AFP.
‘Noi le vom apăra interesele prin metode politico-diplomatice’, a afirmat Lavrov, în cadrul unei reuniuni a reprezentanților ministerului său cu oficiali din regiunile Rusiei. ‘Noi insistăm ca drepturile și libertățile lor să fie pe deplin respectate în țările în care aceștia trăiesc’, a mai spus el.
Autoritățile ruse și-au multiplicat declarațiile în sprijinul rusofonilor din fostele republici sovietice după criza politică din Ucraina, care condus la îndepărtarea de la putere a președintelui pro-Kremlin, Viktor Ianukovici, în februarie, și alipirea săptămâna aceasta la Rusia a peninsulei Crimeea — republică autonomă din sudul Ucrainei.
O reuniune a guvernului rus urmează să abordeze joi chestiunea ‘sprijinului pentru Transnistria’, regiune separatistă prorusă din Republica Moldova. Această reuniune a fost anunțată marți de vicepremierul Dmitri Rogozin, care a acuzat Ucraina vecină că a ‘decretat o blocadă de facto împotriva Transnistriei’.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la o posibilă repetare a scenariului ucrainean în țara sa.’Există multe lucruri în comun între evenimentele din Crimeea și situația din Transnistria’, a declarat el, într-o conferință de presă, la Chișinău.
sursa: agerpres.ro