Europenii au reacţionat promt la proiectul de lege votat în Parlamentul de la Chişinău de către deputaţii PCRM şi PLDM. Potrivit acestuia, deputaţii vor putea să demită judecătorii Curţii Constituţionale.
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a lansat o declaraţie în care condamnă dur votarea amendamentului, menţionând că acesta vine „în contradicţie cu standardele europene”.
„O astfel de prevedere vine în contradicție clară cu standardele europene în domeniul justiției constituționale și este o încălcare clară a articolului 137 din Constituția Republicii Moldova”, se arată în declaraţie.
În context, acesta a menţionat că recomandă parlamentarilor moldoveni să nu adopte acest amendament. Deocamdată reprezentanţii PCRM şi PLDM nu au comentat afirmaţiile oficialului european.
sursa: Moldova.ORG