Elevii şi studenţii din întreaga Italie au organizat vineri marşuri de protest împotriva guvernului Monti şi a măsurilor de austeritate decise pentru a combate criza economică, informează mass-media din Italia.
Tinerii italieni protestează mai ales împotriva deciziei guvernului de a reduce fondurile dedicate Ministerului Învăţământului, reduceri care „împiedică milioane de tineri să aibă dreptul la studiu, la locuri de muncă şi la viitor”, au declarat organizatorii manifestaţiilor de protest, care au creat în multe oraşe numeroase dificultăţi. Circulaţia este dificilă la Roma, Milano şi Palermo.
Preocuparea tinerilor italieni s-a transformat în mobilizare la nivel naţional, cu manifestaţii de protest în peste 20 de oraşe, Ciocniri cu poliţia sunt în curs de desfăşurare la Milano şi Torino. La Roma, în Piaţa Veneţia, studenţii au expus o imensă fotografie a premierului Mario Monti, pe care scrie: „Monti vampir”.
La Milano, sub sloganul „Occupy Regione”, circa o mie de studenţi au aruncat cu ouă, pietre, vopsea şi gaze fumigene asupra sediului regiunii Lombardia.
La Torino, peste 20 de elevi au fost răniţi în cursul ciocnirilor cu forţele de ordine. Unul dintre aceştia a fost transportat la spital, cu salvarea.
Numeroase momente de tensiune au fost înregistrate şi la Pisa, în regiunea Toscana.AGERPRES