Comisia Electorală Centrală informează intr-un comunicat că totalizarea verificării listelor de subscripţie prezentate de Grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale, se va face în şedinţa sa de vineri, 3 august 2012, programată în prealabil pentru ora 11.00.
Amintim ca Partidul Social Democrat, condus de Victor Selin, vrea referendum pentru ca R.Moldova sa adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
În opinia PSD, Moldova ar trebui să devină parte componentă a Uniunii Euroasiatice de la 1 ianuarie anul viitor.
Social-democraţii pretind ca au adunat cele cel puţin 200.000 de semnături necesare pentru iniţierea referendumului.
În favoarea intrării Moldovei în Uniunea Vamală s-a declarat anterior si PCRM .
Pana acum, in presa au aparut mai multe informatii privind neveridicitatea listelor si metodele dubioase de colectare a semnaturilor de catre PSD-isti.