Doi suporteri ruşi vor fi expulzaţi din Polonia după ce au participat la incidentele din timpul partidei Polonia-Rusia, scor 1-1, de la Euro-2012.
Cei doi suporteri au fost reţinuţi încă de marţi, imediat după încheierea partidei, fiind apoi „condamnaţi pentru că au participa la incidente şi au intrat pe teren în timpul meciului din 12 iunie”, conform unui comunicat al prefecturii din regiunea Varşovia.
„În timpul procedurii judiciare, ei şi-au recunoscut faptele”, au anunţat autorităţile poloneze, citate de Jurnalul.
în urma acestei decizii, cei doi suporteri vor avea interdicţie de acces în Spaţiul Schengen timp de cinci ani.
sursa: arena.md