În Moldova, persoanele care vor procura servicii sexuale, direct sau prin intermediari, ar putea fi sancţionaţi cu amenzi ce variază de la 2 mii pînă la 3 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 60 de ore. Această prevedere se conţine în proiectul de modificare a Codului contravenţional, aprobat astăzi de Parlament în prima lectură.
Potrivit unuia dintre autorii proiectului, deputatul liberal Valeriu Munteanu, Republica Moldova a devenit o ”destinaţie turistică sexuală”. ”Nu trebuie să permitem ca toţi să vină în Republica Moldova ca într-un bordel”, a explicat Munteanu.
Deputatul democrat Igor Corman s-a interesat în glumă de unde s-au inspirat autorii proiectului, remarcînd că, de obicei, ”oamenii vin cu propuneri după ce s-au întîlnit cu alegătorii”, iar deputatul neafiliat, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că aceasta nu este cea mai mare problemă în republică.
”PL se preocupă de castrarea chimică a pedofililor şi de prestarea serviciilor sexuale, socialiştii însă îşi fac griji pentru agricultură, economie”, a spus Dodon.
”În ”Dispoziţii finale şi tranzitorii” trebuie să indicăm că acest proiect nu se referă la socialişti”, a replicat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Pe de altă parte, spicherul Marian Lupu consideră că adoptarea acestor modificări va duce doar ”la majorarea preţurilor pe piaţa acestor servicii”. Potrivit lui, pentru a lupta mai eficient cu acest flagel este nevoie de a modifica Codul penal.
Sursa: noi.md