Preşedintele Asociaţiei transportatorilor privaţi din Chişinău este bănuit de luare de mită. Potrivit Procuraturii Generale, acesta a fost reţinut în biroul său de serviciu în timp ce primea 300 de euro de la proprietarul unui microbuz de pe ruta nr. 105 pentru a-i permite să activeze în continuare. Solicitat de Info-Prim Neo, Ion Mămăligă, a declarat că acest caz este o provocare curată.
„Nu pot să fac niciun comentariu, pot să vă spun doar că este o provocare curată, o înscenare şi urmează să demonstrez foarte curând acest lucru. Acum, întrucât m-am angajat în scris că nu voi influenţa ancheta în niciun fel, nici direct, nici indirect, nu pot să vă spun nimic”, a declarat Ion Mămăligă.
Preşedintele Asociaţiei transportatorilor privaţi leagă cele întâmplate de activitatea sa. „Mai ales în ultima perioadă m-am opus manifestaţiilor de protest legate de modificarea tarifului, pentru că s-a insistat foarte mult să se facă tam-tam pe acest segment înainte de 1 mai, în ajun de Paşti, în ajun de Blajini, şi eu am fost un oponent vehement, pentru că au fost încercări de destabilizare”, a mai spus Ion Mămăligă.
Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal pentru luare de mită, fapt ce se pedepseşte cu amendă de la o mie la trei mii de lei sau cu privaţiune de libertate de la 3 la 7 ani.
sursa: info-prim.md