Select your Top Menu from wp menus

FMI ar putea impune masuri de austeritate si R.Moldova

Este pentru prima dată când FMI îşi schimbă tonalitatea vizavi de Chişinău, deoarece în ultimii doi ani am avut doar aprecieri pozitive. Probabil vor apărea anumite condiţionalităţi, pentru că în astfel de situaţii instituţia vine cu sugestii proprii pentru redresarea situaţiei economice şi atunci lista de obligaţii din partea Guvernului şi a Băncii Naţionale creşte. Nu este exclus să avem şi propuneri de măsuri de austeritate, e de părere Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piaţă

„În general, misiunea FMI care se află în Republica Moldova exprimă un pesimism, care derivă din gestionarea finanţelor publice. Reprezentanţii FMI au contat o situaţie obiectivă, din ţara noastră. Anul acesta vom avea o descreştere economică, respectiv vom avea mai puţine încasări la buget şi acest lucru nu poate fi schimbat. Iar modul în care funcţionează economia determină ritmul de creştere şi volumul finanţelor publice”, a precizat Roman Chircă.

„Totodată putem spune că în urma constatărilor FMI cu siguranţă se va înrăutăţi imaginea Republicii Moldova pe plan extern, deoarece declaraţiile fondului sunt privite cu atenţie de instituţiile financiare internaţionale şi de investitorii privaţi”, a opinat directorul Institutului Economiei de Piaţă.

Misiunea FMI, care a venit în Republica Moldova la sfârşitul săptămânii trecute a declarat că economia ţări noastre, în anul curent ar putea descreşte în urma situaţiei economice complicate din Europa de Vest și, respectiv, a reducerii exporturilor și a transferurilor din străinătate ale moldovenilor.

sursa: 24h.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fmi-ar-putea-impune-masuri-de-austeritate-si-r-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19