Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon: Cea mai veritabilă soluție sunt alegerile anticipate

Partidul Socialiștilor nu a luat o decizie privind o coaliție cu Blocul ACUM sau PDM, în urma ședinței Consiliului Republican al PSRM, desfășurat astăzi, 7 iunie. Potrivit președintelui, Igor Dodon, socialiștii din start nu au luat în considerare varianta de coalizare cu democrații, iar Blocul ACUM nu este gata să cedeze în anumite privințe. În acest context cea mai veritabilă soluție, potrivit președintelui, sunt alegerile anticipate, transmite IPN.

Potrivit lui Igor Dodon, în urma mai multor runde de negocieri oficiale și neoficiale cu deputații Blocului ACUM, socialiștii au văzut că aceștia rămân pe pozițiile lor. Nu toate componentele blocului sunt gata să voteze liderul socialiștilor la funcția de speaker de Parlament, sunt categoric împotriva acordării a unor ministere și nu există claritatea dacă sunt de acord sau nu să restituie competențele pentru instituția prezidențială. „Evident că în aceste condiții noi nu putem să facem coaliție cu cei din dreapta. Rămâne în vigoare decizia Consiliului Republican anunțată anterior”, a spus președintele.

Ce ține de discuțiile cu PDM, președintele susține că nu s-au dus negocieri cu ei, socialiștii nu le-au propus o coaliție. „Socialiștii vor coaliție cu cei din dreapta, ACUM, sau anticipate”, a spus Igor Dodon.

Potrivit președintelui, în contextul anticipatelor, cetățenii trebuie să înțeleagă că pentru a ieși din situația creată trebuie să voteze cu un partid care are șansa să obțină majoritatea parlamentară singură, adică PSRM.

Cât ține de propunerea PPDA de a semna un angajament public, Igor Dodon, spune că socialiștii au fost gata să semneze un acord de guvernare, adică un acord semnat de toți deputații de pe ambele părți.

Președintele a mai spus că după decizia Curții Constituționale, va invita, probabil, fracțiunile la consultații pentru a vedea care ar fi perioada optimă pentru campania electorală.

Vorbind despre protestul care are loc în capitală și solicitările manifestanților de a se forma o coaliție între PDM și PSRM, dânsul a spus că socialiștii nu-și vor schimba poziția, pentru că peste 400 de mii de persoane care au votat pentru ei care au optat pentru schimbarea în totalitate a sistemului, lucru care ar fi putut fi făcut doar cu Blocul ACUM.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-dodon-cea-mai-veritabila-solutie-sunt-alegerile-anticipate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19