Ziua Memoriei a fost marcată astăzi la Orhei FOTO/VIDEO

În această dimineaţă câteva sute de orheieni au comemorat combatanţii căzuţi în războiul din 1992. Manifestaţiile de Ziua Memoriei s-au desfăşurat în centrul oraşului la monumentul Eroilor căzuţi în războiul de pe Nistru. În cadrul ceremoniei unui grup de combatanţi orheieni le-a fost înmânată insigna de onoare a Ministerului de Interne „Vulturul de aur”. Nu toate persoanele nominalizate au venit însă să primească această distincţie, câteva fiind plecate la tratament, iar un alt combatant se află la muncă peste hotare. Andrei Calcea preşedintele Organizatiei Teritoriale Orhei a Uniunii Veteranilor Razboiului pentru apararea independentei R.M. 1991-1992, a declarat în cadrul manifestaţiei că 10 orheieni au fost decoraţi de Consiliul Raional Dubăsari cu distincţia “ Pentru ţară, pentru neam, pentru tricolor”

Tradiţional la ceremonie au fost rostite cuvinte de recunoştinţă şi omagiu care au urmat cu o depunere de flori. Ulterior în incinta primăriei Orhei a fost organizat un concert şi o masă de pomenire pentru combatanţi şi rudele participanţilor la războiul de pe Nistru.
Pe platourile Cocieri, Coşniţa, Chiţcani şi Tighina au luptat peste 1000 de orheieni, 9 persoane şi-au pierdut viaţa, 9 au rămas invalizi de război.
Oficial se consideră că războiul de pe Nistru a început la 2 marite 1992, ziua în care Republica Moldova a devenit membru ONU, însă incidentele armate cu separatiştii au început încă în 1991.
La 22 octombrie 2002 preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Ghenadie Seleznev fiind în vizită oficială la Chişinău a recunoscut implicarea Federaţiei Ruse în războiul de pe Nistru, spunând că Moscova prin declanşarea conflictului a dorit ca Republica Moldova să fie mereu legată de această direcţie şi să nu se poată uni cu România.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago