Categories: RegiuneSocialȘtiri

Zeci de proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial – descoperite la Brănești, Orhei FOTO

Câteva zeci de proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite la Brănești în timpul lucrărilor de excavare a unui șanț.
Potrivit șefului adjunct al DSE Orhei, lt-colonelului Viorel Patraș, incidentul s-a produs sâmbătă pe un camp din preajma localității.

Inițial,  muncitorii firmei care efectuau lucrările , au descoperit în jur de 15 muniții,  după care imediat au fost alertați poliția și salvatorii. Reprezentanții DSE Orhei și Centrului Militar Orhei au anunțat geniștii Armatei Naționale și astăzi, după o verificare minuțioasă, la suprafață a mai fost scos un lot de muniții. Întreaga captură a numărat 46 de proiectile, de calibru 76 mm.

În după-amiaza zilei , proiectilele au fost dezamorsate prin explozii controlate, într-o carieră, alfată nu departe de locul unde au fost depistate.
Descoperirea de la Brănești este cea mai impunătoare de la începutul acestui an. Până la aceasta, potrivit datelor Armatei Naționale, în cele peste 40 de ieșiri în diferite localități ale țării au fost lichidate peste 80 de obiecte explozive.

Foto DSE Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago