Categories: SocialȘtiri

Zboruri în Italia cu 85 de euro

Compania Moldavian Airlines a lansat zboruri directe din Chişinău spre trei oraşe din Italia – Roma, Veneţia şi Milano. Preţurile pornesc de la 85 de euro cu toate taxele incluse pentru o călătorie.

Nicolae Petrov, preşedintele companiei „Moldavian Airlines”, a spus că aeronava „Boeing 737″, cu 148 de locuri, este destinată exclusiv flotei din Republica Moldova.

Cele trei zboruri vor avea iniţial frecvenţe de două ori pe săptămână: Chişinău-Roma (Fiumicino) în zilele de marţi şi duminică; Chişinău-Milano (Bergamo) – miercuri şi sâmbătă; Chişinău-Veneţia – luni şi vineri.

Premierul Vlad Filat a anunţat că la 26 iunie, la Bruxelles, va fi semnat Acordul privind Spaţiul Aerian Comun, ceea ce va duce şi mai mult la dezvoltarea acestui domeniu. Prim/ministrul a menţionat că liberalizarea spaţiului aerian este realizată în beneficiul tuturor companiilor aeriene care doresc să opereze din şi spre Republica Moldova.

Vlad Filat a mai anunţat că vineri, 8 iunie, va avea loc şedinţa Consiliului naţional pentru proiectele public-private, în cadrul căreia se va discuta despre proiectele public-private care urmează a fi lansate în R. Moldova, inclusiv cel ce ţine de dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Chişinău.
sursa:adevarul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago