Vladimir Cebotari: Proiectul privind infracțiunile economice omite orice referire la frauda bancară

Proiectul de lege care urmează să „de-criminalizeze” infracțiunile economice, propus pe 13 decembrie în Guvern, omite orice referire la infracțiunile legate de frauda bancară. De aceea, nu pot fi acceptate niciun fel de speculații în acest sens. Declarația a fost făcută de ministrul justiției Vladimir Cebotari în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Chiar și variantele anterioare care erau propuse consultărilor veneau cu mecanisme foarte clare, consultate cu procurorii și cu Centrul Național Anticorupție, care preveneau orice fel de clemență, de scutire de pedeapsă a celor care se fac vinovați sau sunt implicați în producerea fraudei bancare”, a declarat ministrul. Potrivit lui, în proiectul de lege se spune clar că aceste facilități nu se aplică pentru articolele care vizează o investigație în curs, o examinare a instanței de judecată sau o învinuire înaintată pe frauda bancară.

Ministrul susține că una dintre principalele relaxări prevăzute de proiectul de lege pentru mediul de afaceri este faptul că, chiar dacă antreprenorul a greșit neintenționat, nu va fi arestat și nu-i va fi sistată activitatea. Condiția este să repare greșeala în termen rezonabil.

Alina Andriuță, cofondatoarea Angry Business, consideră că vor exista antreprenori care vor încerca să profite de pe urma proiectului de lege și să facă evaziune fiscală, dar se mizează pe faptul că antreprenorii își doresc un mediu de afaceri sănătos. „Pornesc de la premisa că nu se vor folosi de această lege în rea-credință, deși suntem realiști și admitem că vor fi dintre cei care se vor folosi. Însă legea este făcută în așa fel, încât cei care se folosesc în rea-credință să fie penalizați și atunci este foarte echitabil”, spune Alina Andriuță.

Potrivit ei, tergiversarea adoptării proiectului de lege va afecta mediul de afaceri.

Mai multe organizații ale societății civile au semnat un apel în care îndeamnă Ministerul Justiției să nu promoveze proiectul de lege care „de-criminalizează” infracțiunile economice. Semnatarii spun că proiectul vine să scape de răspundere penală „băieții șmecheri” și subminează lupta împotriva corupției, transmite IPN.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago