Select your Top Menu from wp menus

Victor Micu, un nou mandat la CSM

Victor Micu a fost reales președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru un mandat de patru ani, în ședința din 23 ianuarie. Candidatura lui Victor Micu a fost singura înregistrată în concursul pentru această funcție și a fost susținută de către 11 membri CSM, transmite IPN.

Victor Micu a declarat că speră în continuare la o conlucrare foarte bună cu membrii CSM pentru a consolida sistemul judecătoresc, pentru a întări independența justiției și a face ca cetățenii să-şi schime atitudinea faţă de sistem.

Victor Micu a fost numit președinte CSM pe 17 iunie 2014. În luna octombrie anul trecut, el a fost reconfirmat pentru a face parte în continuare din CSM. Victor Micu este și judecător la Curtea Supremă de Justiție.

CSM a fost constituit în vederea organizării, funcționării și asigurării independenței sistemului judecătoresc din Republica Moldova. Consiliul are competente referitor la instruirea judecătorilor și a personalului secretariatului instanțelor judecătorești, respectarea disciplinei și eticii magistraților, administrarea instanțelor judecătorești etc.

Președintele Curții Supreme de Justiție, ministrul justiției și procurorul general sunt membri de drept ai CSM. Șase membri din rândul judecătorilor, inclusiv doi membri supleanți, sunt aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceștia reprezentând toate nivelurile instanțelor judecătorești. Încă trei membri ai CSM se aleg de către Parlament din rândul profesorilor de drept titulari, cu votul majorității deputaților aleși.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/victor-micu-un-nou-mandat-la-csm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19