Veteranii de război cer ELIBERAREA protestatarilor arestaţi, printre care CAMARADUL lor de la Orhei

În cadrul unei conferinţe de presă organizată miercuri după amiază,    câteva zeci de veterani ai razboilui pentru independenţa  R.Moldova au cerut eliberarea necondiţionată din arest a protestatarilor din 24 aprilie, printre care  şi combatantul Andrei Pănuţă din satul Mana , Orhei. Potrivit IPN, camarazii de lupte ai lui Pănuţă au declarat că acesta a fost reţinut mişeleşte de către poliţie, fără vreo citaţie prealabilă. Veteranii au mers şi la MAI. şi la Penitenciarul nr.13, unde au cerut eliberarea protestatarilor arestaţi.

Soţia lui Andrei Pănuţă, Tatiana, a spus că protestul a fost paşnic şi că acum ei nu i se permite nici să-i transmită provizii soţului. Ea a rugat ca oamenii de bună credinţa sa o ajute pentru a putea săşi scoată soţul de după gratii.

Unul dintre liderii Platformei DA, Chiril Moţpan, a menţionat că organizatorii protestului din 24 aprilie îi cunosc doar pe 3 din cei 4 bărbaţi arestaţi şi că al patrulea ar putea fi un provocator special infiltrat, care a şi fost surprins în momentul când arunca cu pietre în timpul protestelor.

Cei 4 bărbaţi au fost reţinuţi pe 5 mai, fiind bănuiţi de dezordini în masă la protestul din 24 aprilie. Peste o zi, instanţa de judecată a emis mandate de arest preventiv pentru 30 zile.

De notat că tot astăzi, pe traseul naţional de la intrarea în Chişinău,  un grup de tineri au participat la un flash mob de susţinere a  protestatarilor arestaţi. Flash mobul a fost organzat  la 06:20 dimineaţa, aceeaşi oră matinală ca  in data de 5 mai,  când poliţia a început  percheziţiile la domiciliile protestatarilor.  

RadioOrhei

Recent Posts

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

6 ore ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

2 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

3 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o săptămână ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

o săptămână ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

o săptămână ago