Veaceslav Platon a fost eliberat din închisoare în urma demersului de suspendare a executării pedepse depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Informaţia a fost confirmată pentru TVR MOLDOVA de către avocatul acestuia, Ion Creţu. De asemenea, într-o postare pe Facebook, avocatul Ion Creţu menţionează că „Platon Veaceslav, după 4 ani de zile de chinuri, este liber.A fost admis demersul de suspendare a executării pedepsei!”.
Amintim că în luna februarie a acestui an, sentinţa de condamnare a lui Veaceslav Platon la 12 de ani de închisoare a fost casată, urmând ca dosarul său să fie rejudecat.
Veaceslav Platon a fost condamnat, în 2018, la 25 de ani de detenţie în două cauze penale. Ulterior, Curtea de Apel i-a redus sentinţa până la 12 ani de închisoare.
sursa: tvrmoldova.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…