Select your Top Menu from wp menus

Va fi organizată Agenţia de administrare a instanţelor judecătoreşti

În Republica Moldova va fi instituită Agenţia de administrare a instituţiilor judecătoreşti. Guvernul a aprobat în şedinţa din 18 mai, proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea acesteia, transmite IPN.

În cadrul şedinţei, ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, a specificat că instituţia are misiunea de a susţine buna activitate a sistemului judecătoresc şi de a consolida autonomia acestuia. Agenţia va fi creată în baza reorganizării Departamentului de Administrare Juridică din cadrul Ministerului Justiţiei şi va asigura activitatea organizatorică a instituţiilor judecătoreşti, va ţine evidenţa şi analiza statisticii judiciare şi va dezvolta sistemul informaţional judiciar. Totodată, structura nou formată va gestiona activitatea de instruire a personalului judecătoriilor şi va asigura managementul financiar, controlul şi auditul intern al acestor instanţe.

De asemenea, Agenţia va facilita utilizarea şi perfecţionarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, care permite administrarea electronică a dosarelor judecătoreşti şi a sistemului de înregistrare audio a şedinţelor de judecată, în scopul asigurării protecţiei datelor înregistrate. Organizarea Agenţiei de administrare a instituţiilor judecătoreşti face parte din angajamentele asumate de către Guvern în reformarea justiţiei.

În debutul şedinţei de Guvern, premierul Pavel Filip a spus că sistemul judecătoresc trebuie curăţat ca să fie asigurate toate condiţiile pentru funcţionarea unei justiţii corecte şi independente. Prim-ministrul a anunţat că, la solicitarea ministrului justiţiei, în calitatea sa de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a decis înaintarea către preşedintele Nicolae Timofti a propunerii de eliberare din funcţie, pentru abaterile disciplinare comise, a judecătorului care a instrumentat cazul prejudicierii bugetului Biroului Naţional al Asiguratorilor Auto.

Şeful cabinetului de miniştri a menţionat, în context despre problemele generate de deciziile controversate ale unor judecători şi de tranzacţiile suspecte efectuate prin intermediul unor bănci comerciale, care au condus la prejudicierea bugetului Biroului Naţional al Asiguratorilor Auto cu peste 20 de milioane de lei şi au provocat riscul excluderii Republicii Moldova din sistemul internaţional „Cartea Verde”. Totodată, Pavel Filip a afirmat că a semnat demersuri în adresa Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie şi Centrului Naţional Anticorupţie pentru intensificarea, reieşind din interesul social sporit, a activităţilor de investigaţie în legătură cu prejudicierea Biroului Naţional al Asiguratorilor Auto.