Categories: RegiuneȘtiri

Un şef „ştiutor”, la Teleneşti. Cei de la Orhei, Şoldanesti, Rezina nu stiu nimic…

Pe durata saptamanii curente inca 3 persoane sus-puse si-au publicat pe site-uri declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2011.

Desi cu intarziere fata de  termenul limita (1 martie) , totusi,  s-au mai conformat legislatiei: preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu, deputatul Valeriu Nemerenco, si  presedintele  raionului Teleneşti Boris Burcă.  Despre aceasta comunica Asociaţia Presei Independente şi Alianţa Anticorupţie, care realizeaza campania“Avere la vedere”.

In comunicatul de referinta se mentioneaza ca unii primari şi preşedinţi de raioane nu cunosc sau nu doresc să îndeplinească  prevederile legislatiei despre transparenţa declaraţiilor de venituri şi proprietate a demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere.

Preşedintele raionului Orhei, Ion Ştefîrţa, a declarat: “Eu am transmis cu două luni în urmă la Chişinău această declaraţie, dar să o plasez pe site-ul Consiliului Raional Orhei nu am ştiut…”

Primarul oraşului Şoldăneşti ,Alexandru Tinică,  a spus că e primar din  anul 2007, dar prima dată aude că este obligat să-şi facă publică declaraţia de avere.

“Nu cred că primarul trebuie să se ocupe de acest lucru, funcţia de bază a mea e să fac localitatea să prospere. Dacă e necesar să-mi public salariul primit în calitate de primar, îi voi spune secretarei să plaseze această declaraţie, fiindcă am completat-o încă în luna ianuarie”, declară primarul de Şoldăneşti.

Potrivit informatiilor din cadrul campaniei “Avere la vedere”, din  tagma demnitarilor locali din intreaga repulica   si-au facut publice declaratiile cu privire la venituri şi proprietate pentru anul  trecut doar primarul municipiului Chisinau, doi primari  de orase si trei presedinti de raioane.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago