Categories: SocialȘtiri

Un puşcăriaş s-a sinucis la Cricova

La 26 mai 2014, în incinta Penitenciarului nr.4-Cricova a fost înregistrat un suicid în rîndul deţinuţilor.

Potrivit unui comunicat al DIP , în jurul orei 18:00, în celula de detenţie, a fost depistat trupul neînsufleţit al unui deţinut, care s-ar fistrangulat cu ajutorul unei funii.

În urma verificărilor medicului legist, cadavrul nu prezenta semne vizibile de violenţă, circumstanţele cazului dat urmînd a fi stabilite în cursul cercetărilor iniţiate.

Psihologii şi educatori din penitenciar susţin că, tînărul avea o stare psihologică stabilă, periodic menţinîndu-se discuţii cu scop educativ.

Cauza prealabilă a strangulării deţinutului, este ruperea recentă a unei relaţii cu persoana dragă, dar se cercetează şi alte versiuni.

Deţinutul, în vîrstă de 37 de ani, care nu se afla la prima abatere de la legea penală, era condamnat pentru săvîrşirea unei infracţiuni de tîlhărie. Acesta participa activ la activităţile sportive desfăşurate în penitenciar.

Pe cazul dat, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a iniţiat o anchetă internă, pentru elucidarea tuturor circumstanţelor producerii incidentului. Totodată, au fost sesizaţi angajaţii Inspectoratului de Poliţie Rîşcani şi ai Procuraturii care s-au prezentat la faţa locului pentru a investiga cazul.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

18 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

19 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

3 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

5 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

6 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago