Select your Top Menu from wp menus

Un nou-născut a fost găsit într-un tomberon din capitală. Mama a fost identificată

Un nou-născut a fost depistat în după-amiaza de duminică, 10 iulie, într-un tomberon din sectorul Buiucani al capitalei, într-o pungă. Copilul a fost transportat de urgenţă la spital şi, potrivit medicilor, este în stare gravă.

Ofiţerul de presă al Spitalului clinic municipal nr.1, Cristina Ipati, a declarat pentru IPN că fetiţa a suferit hipotermie, fiindu-i afectat sistemul cardio-respirator. Copilul a avut de suferit şi pentru că nu a fost  separat imediat de placentă. Cristina Ipati, care este şi medic-ginecolog, a menţionat că fetiţa a fost născută la termen şi are o greutate de peste 3 kilograme. Se presupune că a fost abandonată imediat după ce a fost născută la domiciliu.

Între timp, a fost identificată mama. Aceasta este internată în secţia lăuzie şi este păzită de poliţişti. Tânăra a declarat că sarcina nu a fost planificată şi nici dorită. Ea nu a vrut să-şi vadă copilul.

Pe marginea acestui caz a fost intentată o cauză penală pentru lăsarea în primejdie, fapt care se pedepseşte cu închisoare până la doi ani. În cazul în care medicii vor constata vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suspecta riscă până la patru ani de închisoare.

Acum trei ani, în cadrul Institutului Mamei şi Copilului a fost amenajat un babybox, pentru abandonarea copiilor nedoriţi. Însă din cauza că nu a fost aprobat cadrul legislativ necesar în acest sens, serviciul nu poate fi implementat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-nou-nascut-a-fost-gasit-intr-un-tomberon-din-capitala-mama-a-fost-identificata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19