Un gând (măcar) pe zi. Despre “liniile roşii”, regulile luptei şi dreptul de a trăi printre oameni

Din scandal în scandal (uşor spus!) observ că se tot împuţinează oamenii cu care aş vrea să mai dau ochii. Chiar şi cu unii jurnalişti, experţi, ong-iști cunoscuţi care, pe la TV-uri şi radiouri “antioligarhice”, şi-au crescut popularitatea şi cohorte întregi de urmăritori pe reţelele de socializare.

La un post TV, dincolo de “sticlă”, doi jurnalişti moderatori se mai străduiesc să păstreze cumva aparenţele de imparţialitate şi echidistanță. Pe internet nu se sinchisesc. Mai subtil ori mai brutal, aruncă spre “rumegare” idei ce lovesc într-un om care deja e la pământ, unde a ajuns nu fără de aportul mediatico-influenceristic.

Aşa sunt vremurile şi sub aşa postări puţini comentează mai altfel, mai omeneşte, mai chibzuit și cu bun simț. Cel mult unul-doi pot sa scrie că autorul nu e jurnalist, ci propagandist, dorindu-i să se trezească și el cu mascați, care să-l salte pe întuneric.

Eu nu-l apăr pe Stoianoglo. Pe Platon nici pe atâta. Că o aşa idee instigatoare la adresa celor care văd realitatea nu doar cu ochii politicienilor (de orice factură ar fi aceştia) a fost aruncată tot pe reţelele de socializare de deputatul Dumitru Alaiba: “Cine îl apără pe Stoianoglo, îl apără pe Platon”.

Nu. Eu îmi apăr dreptul de a trăi printre cât mai mulţi oameni.

Eu sunt pentru respectarea “liniilor roşii” nu doar de către unii. Cel puţin, nu daţi cu picioarele în cei pe care deja i-aţi doborât cu pumnii. Ca să nu mai intrăm în detalii despre (ne)regulile din timpul luptei cu pumnii.

Tatiana Djamanov